Despre natură şi planeta România

Limba germană

La Editura Polirom a apărut recent ediția a 12-a, revăzută și adăugită, a cursului Limba germană. Simplu și eficient. Față de edițiile anterioare, conține în plus o lecție despre vorbirea indirectă și o anexă despre declinare și acord.

lgse-2016

Acest curs și culegerea Limba germană. Exerciții de gramatică și vocabular (ajunsă și ea la ediția a 10-a) pot fi comandate direct la editură, prin e-mail la sales@polirom.ro sau lăsînd o comandă pe site, cu o reducere de pînă la 30% față de prețul de librărie.

coperta1 (2)

Momentan editura are o ofertă specială pentru cele două cărți, care pot fi comandate împreună la doar 47 de lei, față de 74 de lei, cît este prețul minim în librărie.

http://www.polirom.ro/catalog/carte/pachet-promotional-limba-germana-5332/

Aici e o prezentare a acestor cărți într-o emisiune a Digi TV:

http://www.digi24.ro/Media/Emisiuni/Regional/Digi24+Oradea/Timp+liber/Timp+liber+Cursuri+de+limba+germana

Zi de zi

Interviu în revista Zi de zi

Orlando Balaş este Lector Universitar la Facultatea de Litere, Universitatea Oradea, membru al Societăţii Germaniştilor din România şi Director de Programe al Academiei Civice Bihor. A urmat studiile de romanistică şi germanistică la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi a participat la mai multe stagii de pregătire şi cercetare la universităţi din Germania şi Austria. A publicat, printre altele, la Editura Echinox volumele “Borderline” (versuri, 1995) şi “Reprezentări ale feminitaţii în eposul germanic medieval” (2007), iar la Editura Primus volumul “Ecologie şi religie” (2011) şi este autorul cărţilor Limba germană. Simplu şi eficient și Limba germană. Exerciții de gramatică și vocabular, publicate la editura Polirom. S-a născut la Oradea într-o familie de profesori, dascăli iubiţi de elevii dumnealor. Se pare că Orlando păstrează această tradiţie, alegând să devină el însuşi profesor şi să se ghideze după aceleaşi principii de viaţă învăţate de la părinţii săi: să nu mintă şi să nu se mintă, să fie responsabil pentru el însuşi, dar şi pentru tot ceea ce-l înconjoară şi să pună pasiune şi suflet în ceea ce face. Născut sub semnul Berbecului, Orlando este un om care-şi urmează propriul drum şi nu-i plac ambiguităţile. Este devotat copiilor săi, aşa cum au fost şi părinţii săi şi doreşte ca fetiţa şi băiatul său să trăiască într-o lume a valorilor şi plină de iubire.

Orlando Balas Defrisari

 

Rep.: Ce-ţi doreşti cel mai mult pentru copiii tăi?
O.B.: O viaţă frumoasă şi normală, într-un mediu social şi natural sănătos.
Rep.: Dacă ţi-ai fi trăit copilăria şi adolescenţa abia după anii ’90, crezi că ai fi făcut altceva decât ceea ce faci acum ? Din punct de vedere profesional, ai fi ales un alt drum?
O.B.: Probabil că aş fi avut o altă evoluţie, chiar dacă aş fi fost tot ceea ce sunt acum, adică profesor de germană în România.Tinerii din ziua de azi au posibilităţi de informare, de circulaţie şi de exprimare mult mai vaste decât cei de dinainte de 1989. Iar cei din România datorează asta celor care în decembrie 1989 au murit pentru libertatea noastră, şi pentru asta ar trebui să fim cu toţii ceva mai responsabili, măcar din respect pentru ei. Drumul pe care am mers eu nu a depins însă doar de momentul în care am pornit la drum, ci şi de alte circumstanţe şi alegeri personale.
Rep.: Limba germană şi mediul au făcut parte din preocupările adolescentului Orlando Balaş?
O.B.: Limba germană a făcut parte din preocupările mele abia din clasa a XI-a, după ce domnul profesor Ioan Kohn a observat că aş avea talent pentru limbi străine şi m-a convins să mă transfer de la bio-chimie la filologie. Cărţile şi articolele pe care le-am publicat, traducerile din limba germană şi faptul că predau limba germană studenţilor mei, sunt dovada faptului că acesta a trebuit să fie drumul meu în viaţă. Iar în ceea ce priveşte mediul, pot afirma că natura este într-o stare gravă datorită modului nostru de viaţă, iar acest lucru l-am conştientizat atunci şi mi s-a confirmat mai târziu.
Rep.: Ce anume te motivează în munca cu studenţii ? Ce te atrage cel mai mult la profesia ta?
O.B.. Aici e ca şi cu dragostea. E greu să spui de ce iubeşti pe cineva cu adevărat sau de ce îţi place o profesie. Probabil că m-am născut ca să fiu profesor. Din punctul meu de vedere, e cea mai frumoasă profesie, care îţi oferă şansa evoluţiei interioare şi a unei mari libertăţi. Lucrezi cu mintea, a ta şi a altora.
Rep.: Manualul de limbă germană semnat de Orlando Balaş se află pe mesele multor studenţi sau tineri profesori de limbă germană… „Limba germană: Simplu şi eficient”. Cum a fost drumul tău prin viaţă până în acest moment? Simplu… eficient?
O.B.: N-a fost nici simplu, nici atât de eficient cât ar fi putut fi sau mi-aş fi dorit să fie. Faptul că sunt autorul unor cărţi folositoare mă bucură. Faptul că nu am scris alte cărţi, că nu am făcut unele alegeri mai inspirate, că am risipit timp şi poate „talanţi”, îl regret.
Rep.: Consideri o şansă sau un ghinion faptul că te-ai născut în România?
O.B.. E un fapt, pur şi simplu. Ne naştem şi trăim în nişte circumstanţe. Încerc să trăiesc decent şi să fac ce trebuie în circumstanţele date. Faptul că nu trăim într-o zonă de război, e o şansă. Faptul că trăim într-o ţară fără respect pentru legi, pentru reguli, pentru valori şi principii, pentru aproapele nostru, e o neşansă.
Rep.: Cum percepi individul de astăzi? Cum îi percepi pe oameni? Evoluăm? Suntem liberi? Suntem mai deştepţi?
O.B.: Cred că acumulăm tot mai mult din punct de vedere material şi pierdem spiritual şi sufleteşte. Nu suntem liberi. Nu suntem mai deştepţi. Suntem în fiecare zi mai înrobiţi unui mod de viaţă dăunător pentru noi şi pentru generaţiile viitoare, bazat pe egoism, pe iresponsabilitate, pe hiperconsumul de bunuri materiale într-o lume cu resurse finite, care, folosite de noi în exces, lipsesc altora şi mai ales celor care vor veni după noi.
Rep.: Dacă rămânem puţin în acelaşi registru… Ce părere ai despre tehnologizare? Ne este benefică? Nu ne îndepărtează unii de alţii sau chiar de noi înşine?
O.B.: Tehnologizarea aduce nişte facilităţi, dar are şi dezavantaje, printre care şi cele pe care le menţionezi. Nu cred că tehnologia poate rezolva problemele oamenilor. Cred că tehnologia e o parte şi o cauză a problemelor oamenilor.
Rep.: Care sunt valorile după care te ghidezi?
O.B.: Cele care derivă din faptul că trăim o existenţă finită într-un univers infinit.
Rep.: Crezi în iubire?
O.B.: Da. Cred că e mai important să iubeşti decît să ai dreptate şi că iubirea, în formele ei variate, dă sens vieţii.
Rep.: Care este credinţa ta?
O.B.: Ca aspiraţie şi profesiune de credinţă sunt creştin.
Rep.: Care este cel mai important lucru pentru tine în această viaţă?
O.B.: Viaţa. Iubirea. Responsabilitatea faţă de viaţă şi faţă de cei pe care îi iubesc.
Rep.: Ai regrete?
O.B.: Da.
Rep.: Dacă ai putea, ai schimba ceva la viaţa ta?
O.B.: Da. Trecutul nu îl mai putem schimba, dar în rest, viaţa e un joc deschis şi schimbăm mereu ceva la viaţa noastră, prin alegerile noastre.
Rep.: Care este cea mai mare provocare a ta pe plan profesional?
O.B.: Să îmi fac meseria bine, să dăruiesc, să nu pierd vremea celor cu care lucrez.
Rep.: Dar pe plan personal?
O.B.: Să fiu eu însumi şi să fac ceea ce trebuie, acolo şi unde trebuie.
Rep.: Mesajul tău pentru tineri?
O.B.: Să nu mintă şi să nu se mintă. Să fie responsabili cu ei şi cu tot ceea ce îi înconjoară. Să nu piardă timpul. Să nu facă rău, să nu producă suferinţă. Să aline suferinţa acolo unde o întîlnesc. Să nu precupeţească binele pe care îl pot face. Să iubească, să fie generoşi şi să se bucure de viaţă.

Claudia Ignat

 

Muta (Ema)

(Fragment din romanul Ema, citit în premieră la FânFest 2013, Roșia Montană)

Într-o seară stăteau pe banca lor preferată în parcul de la catedrala catolică. Se uitau la bătrînul arin alb din faţa lor, înconjurat de lăstari de un verde crud, cu tulpina bifurcată şi coroana boltită maiestuos deasupra lor. Tăceau amîndoi. Pe Andrei se vedea că îl frămîntă ceva. După un timp zise:
– Tu ce părere ai despre ce facem noi?
Ea nu îi răspunse imediat, nefiind sigură la ce se referă. Voia oare să o întrebe dacă îi place să iasă împreună, dacă îi place că la sfîrşitul fiecărei zile se întîlneau undeva în oraş sau veneau împreună de la gater şi stăteau pînă tîrziu, se plimbau şi povesteau? Evident că era partea cea mai fericită a zilei, pe care o aştepta ca un zbor într-o altă lume, ca o evadare, ca o oază de linişte şi bucurie, în care ea era în centrul atenţiei, în care el era foarte ocrotitor şi prevenitor, îi făcea complimente, o făcea să se simtă frumoasă şi apreciată pur şi simplu ca om, ca femeie.
Nu îi putea spune direct asta, pentru că atunci ar fi recunoscut cît de importante erau pentru ea serile petrecute cu el, ar fi spus în cuvinte cît de fericită era şi poate că vraja s-ar fi destrămat în momentul în care ea ar fi recunoscut asta.
Pe de altă parte nici nu ar fi vrut să ajungă la alte discuţii, la faptul că, deşi ea se simţea aşa de bine cu el, părinţii ei nu vedeau cu ochi buni aceste evadări zilnice şi îi făceau reproşuri că îşi neglijează familia, că nu se cuvine ca ea, fiica lor, să se afişeze cu un băiat de origine modestă, care mai era şi angajatul lor. Nu, auzea destule acasă din cauza asta, nu trebuia să piardă şi aici vremea vorbind sau gîndindu-se la asta! Şi mai ales Andrei nu trebuia să ştie de discuţiile acelea. De aceea răspunse doar, ezitant:
– E ok, ce să spun? Dacă sîntem aici înseamnă că e ok, nu?
– Nu asta te-am întrebat, dacă îţi place să ne vedem. Te-am întrebat dacă îţi place ce facem noi la serviciu, dacă nu ai nici o problemă cu ce facem acolo?
– Ar trebui să am vreo problemă? Nu ne facem bine treaba? Cred că toată lumea e mulţumită de noi. Şi tu eşti foarte bun în ceea ce faci. Eu chiar mă bucur că lucrezi cu noi. Dar parcă am zis că seara să nu mai discutăm probleme de serviciu… Avem toată ziua pentru asta.
– Dar nu discutăm probleme de serviciu! Ţi-am zis eu cumva că s-a înfundat vreun şnec sau că s-a rupt vreo curea de transmisie sau vreo lamă sau că s-a gripat vreun rulment?
– Dar mă întrebi dacă îmi place la serviciu…
– De fapt nu dacă îţi place aşa, să mergi la serviciu, ci dacă ţi se pare ok ce faci la serviciu. Şi de fapt am zis: ce facem noi acolo.
Gater 2
– De ce să nu-mi placă? E greu, dar e şi interesant. Să faci să meargă o maşinărie aşa de mare cum e fabrica noastră, care nu doar că merge, ci şi creşte continuu. Ştii că atunci cînd am venit eu la fabrică aveam trei gatere duble şi un Banzic, iar acum avem toate utilajele pe care le ştii? Şi că în urmă cu cinci ani aveam 70 de oameni care lucrau în două schimburi, iar acum avem 300 care lucrează mult mai eficient, 24 de ore din 24? 300 de oameni cărora le dăm salarii, o pîine pentru ei şi familiile lor. Ca să nu mai spun că înainte să vin eu la firmă se prelucrau vreo 200 de metri cubi de buştean pe zi, iar acum sînt peste 2500, pe care îi valorificăm aproape fără pierderi. Şi toată creşterea asta mi se datorează şi mie! Sigur că mă simt bine, să văd că pot să fac atîtea lucruri, că sînt o piesă importantă într-o maşinărie uriaşă.
– Deci te simți bine, ești fericită, împlinită din punct de vedere profesional…
– Da, mi-am dovedit că pot să fac performanță. Mi-am dovedit mie și le-am dovedit și celor din jur că pot face ceva foarte bine, că am o valoare și eu, că nu sînt doar copilul cuiva. Nu, sînt un om care face profit pentru firmă și creează locuri de muncă. Nu știu dacă în altă parte aș fi reușit să fac asta. E poate șansa de a-mi dovedi mie de ce sînt în stare.
– Și nu crezi că puteai să faci și altceva la fel de bine? Cu ideile tale, cu munca ta, cu inteligența ta…
– Ce să fac altceva?
– Păi… Ce ai studiat. Sau nu ți-a plăcut chimia? De ce ai făcut facultatea aceea? Nu pentru că ți-a plăcut?
– Ba da… Dar e mai complicat. Oricum, nu cred că puteam să fac atît de multe în timp așa de scurt. Și nu cred că satisfacțiile erau aceleași. Gîndește-te numai ce salariu are un profesor sau un cercetător… Dar acum asta e, asta fac și sînt mulțumită. Şi lucrurile nu se vor opri aici. Vreau să facem şi mai mult.
– Mai mult?!
– Da. Nu ţi-am spus pînă acum. Dar mă tot gîndesc la ceva ce ar fi bine şi pentru noi doi. Am putea să conducem noi doi o astfel de fabrică. De fapt o filială a Midas Holz, că nu vreau să ne despărţim de ei, să fim concurenţi sau ceva de genul acesta. Nu, să deschidem încă o fabrică, aşa ca şi cea de la Dărmăneşti. Poate la Cîrlibaba sau chiar în Maramureş, poate în Harghita. Undeva nu departe, dar unde e destul lemn. Şi poate şi esenţe diferite, ca să completăm oferta, să putem satisface cereri cît mai diverse. Şi fabrica asta ar fi a noastră, adică tu şi cu mine am conduce totul!
– Şi ai tăi?
– Păi tata ar rămîne aici, să se ocupe de fabrică şi de exploatările din zonă, mama mai departe cu afacerile din Suceava, cu mall-ul, cu ce mai vrea să facă ea acum. Că şi ea vrea să se extindă, mai ales după ce a venit şi soră-mea, care o ajută la mall. Vrea să intre tare pe piaţa de energie, cu energiile regenerabile. Vrea să construiască o microhidrocentrală, că se dau fonduri europene pentru asta şi apoi ai cîştiguri foarte mari şi din certificate verzi. Că e energie curată, chestii. Se descurcă ei. Important e că am fi noi doi împreună. Sigur, tata ar rămîne şef la firma mare, la Midas Holz, dar noi am fi la fabrica noastră, am colabora cu el, am planifica totul împreună, în familie, nu zic să ne despărţim aşa de ei. Cred că şi ei ar fi mîndri să vadă că facem ceva, că şi noi contribuim – amîndoi – la creşterea firmei. Sper că s-ar bucura. Iar noi am fi împreună, înţelegi, în altă parte…
Andrei tăcea. Înţelegea foarte bine ce voia ea să spună. Simţea că îi e foarte milă de ea, de disperarea ei. Ştia foarte bine ce vrea să spună Ema, de unde îi venise ideea asta cu deschiderea unei alte fabrici în altă parte. Adică să fie undeva departe de Suceava, unde toată lumea ştia cine e ea, din ce familie, şi că el e angajatul lor. Pe de altă parte îi era ciudă că ea nu vedea nici o altă soluţie, nici o altă variantă decît să facă mai departe ceea ce făcea şi acum, adică să producă tot mai mulţi bani – pentru firmă, pentru părinţii ei şi chiar şi pentru ea, dacă e pînă acolo – transformînd zilnic mii de arbori în cherestea, tot mai mulţi, tot mai multe mii… Simţea că vede negru în faţa ochilor, că vede mii de TIR-uri cu buşteni şi cu cherestea intrînd şi ieşind pe poarta fabricii, iar el e acolo, neputincios, ajutînd-o pe ea să facă să meargă mai departe monstrul acela care înghiţea păduri. Ajutînd-o pentru că nu putea să plece de lîngă ea, iar ea nu putea să plece de la fabrică.
– Ce părere ai? Ce zici de planul meu? îl întrebă ea, privindu-l cu căldură şi cu speranţă. Nu ţi-ar plăcea şi ţie?
Lui Andrei îi era greu să răspundă. Apoi se auzi spunînd, parcă fără să vrea:
– Nu. Read the rest of this entry »

„Marele Şef din Washington ne trimite vorbă că dorește să ne cumpere pămîntul. Marele Şef ne trimite de asemenea vorbe de prietenie şi bune intenţii. Considerăm aceasta o dovadă de politețe din partea sa, pentru că ştim că nu are mare nevoie de prietenia noastră în schimb. Dar vom lua în considerare oferta sa. Pentru că ştim că dacă n-o facem, omul alb va veni cu arme şi ne va lua pămîntul oricum.
chief_seattle_zw1
Cum poţi cumpăra sau vinde cerul, căldura pămîntului? Această idee este ciudată pentru noi. Din moment ce nu deţii prospeţimea aerului sau a apei, cum le poţi cumpăra? Read the rest of this entry »

Am cumpărat acum cîteva săptămîni o combină frigorifică Hotpoint Ariston full no frost. Pînă acum merge bine, adică nu s-a stricat mîncarea nici în congelator, nici în frigider. Dar e o altă problemă cu ea. Read the rest of this entry »

Ecologie şi religie

Veronica Cabalaş, Rabin Abraham Ehrenfeld, Pastor Daniel Tanc, Pr. Mihai Vătămănelu, PS Virgil Bercea, PS Böcskei László, Pr. Mátyás Attila, Pr. Laurenţiu Lazăr, Pr. Farkas Zsolt, Prof. univ. dr. Vasile Cristea

Anul trecut, la Oradea, Academia Civică a organizat un simpozion naţional despre „Ecologie şi religie” la care au participat – pentru prima oară în România – conducători şi reprezentanţi ai majorităţii religiilor şi confesiunilor religioase din România, oameni de ştiinţă, scriitori şi jurnalişti, care au dezbătut o problemă gravă, şi anume starea naturii şi responsabilitatea omului şi a bisericilor, a religiei faţă de Creaţie. Read the rest of this entry »

Václav Havel către români

Dragi prieteni,

Pentru că starea de sănătate nu-mi permite să călătoresc, daţi-mi voie să vă salut măcar de la distanţă şi să vă mulţumesc că v-aţi amintit cea de 75-a mea aniversare. Nu e ceva care să se întâmple foarte des şi de aceea mă încântă şi mă emoţionează.

 

Îmi amintesc cu mare plăcere de vizita mea la Bucureşti, din 1994, şi de acordarea titlului de Doctor Honoris Causa pe care l-am primit din mâna Rectorului Universităţii, Emil Constantinescu, care a fost şi ales preşedinte la scurt timp după asta. Dacă este printre cei prezenţi azi, îi transmit salutările mele cordiale. Pentru discursul meu de atunci mă gândisem, în urma celor cinci ani scurşi, la soarta pe care o are un slogan revoluţionar şi la diferenţa dintre un ideal şi o iluzie.

Idealul pe care îl atinsesem era că am contribuit la prăbuşirea regimului totalitar comunist şi că am făcut posibilă reîntoarcerea libertăţii în ţara noastră. Dar, din păcate, a fost la scurt timp înlocuit cu iluzia calculului cinic, cu iluzia profitului rapid, cu iluzia că toate celelalte lucruri în afara câştigului material sunt de fapt iluzii. Read the rest of this entry »