Despre natură şi planeta România

Limba germană

La Editura Polirom a apărut recent ediția a 14-a, revăzută, a cursului Limba germană. Simplu și eficient.  Cartea este un ghid pentru cei interesaţi şi mai ales motivaţi să îşi însuşească într‑un timp relativ scurt – cîteva luni – cunoştinţe de limba germană la un nivel mediu‑avansat (B1/B2 din Cadrul European Comun de Referință pentru cunoașterea unei limbi). Ea se adresează elevilor, studenţilor care încep să stu­dieze germana doar la facultate, precum şi adulţilor care dintr‑un motiv sau altul doresc sau trebuie să înveţe această limbă.

copertaFataLGSE

Limba germană. Exerciții de gramatică și vocabular (ajunsă și ea la ediția a 13-a) este o culegere de exerciţii utilă celor care învaţă limba germană și un instrument eficient de exersare și fixare a gramaticii și vocabularului în vederea obținerii unor certificate de competență lingvistică, cum ar fi Goethe Zertifikat, Test DaF, DSD sau ÖSD.

Limba GERMANA Exercitii de gramatica- ed 13 2018

Ambele cărți pot fi comandate direct la editură, prin e-mail la sales@polirom.ro sau lăsînd o comandă pe site, cu o reducere de pînă la 30% față de prețul de librărie (în funcție de numărul de exemplare comandat). Momentan editura are o ofertă specială pentru cele două cărți.

http://www.polirom.ro/web/polirom/carti/-/carte/6541

Pagina de facebook a celor două cărți.

Aici e o prezentare a acestor cărți într-o emisiune a Digi TV:

http://www.digi24.ro/Media/Emisiuni/Regional/Digi24+Oradea/Timp+liber/Timp+liber+Cursuri+de+limba+germana

Reclame

Bucurîndu-se de indiferența / protecția / complicitatea poliției (în unele orașe poliția e servită de proxeneți cu minore, unele răpite și forțate să devină prostituate), monstrul din Caracal a simțit că poate face orice. Deși a fost reclamat de vecini pentru lucruri ciudate petrecute la el acasă sau la poarta lui (mașini parcate portbagaj în portbagaj, agitație noaptea), poliția l-a lăsat în pace, convingînd chiar vecinii să nu mai facă reclamații. Mulți taximetriști sînt implicați în rețele de prostituție. Acest monstru foarte probabil nu este la primele crime. Dar poliției nu îi pasă, pentru că mortul nu poate vorbi, dar criminalul viu poate vorbi despre complicități. Am citit că în ultimii ani au dispărut mai multe fete din zona Caracalului. Monstrul a sunat părinții / aparținătorii ultimelor două victime ca să-i asigure că fetele au fugit din țară. E aici un model de acțiune, care pare exersat. E foarte probabil vorba de o rețea de crimă organizată și de crimă,în care sînt, cel puțin complici, și polițiștii din zonă, poate și reprezentanți ai altor instituții „de forță”. Oare de ce nu poate colabora SRI la urmărirea penală, așa cum FBI și alte servicii secrete din țările democratice pot colabora? De ce să nu poată urmări operativ SRI toți suspecții, civili și angajați ai instituțiilor statului? Pentru că România a devenit un stat mafiot? Oare nu tocmai controlul mafiilor asupra statului, un parlament în slujba penalilor, instituții esențiale anihilate reprezintă cea mai mare amenințare la siguranța națională?

MGYzOTVjYTg2NjEwYTZlYTAyZGJjZTYxODE3YjM3.thumb

În acest moment orice român poate fi victima infractorilor, fără să fie apărat de stat. Suni la 112 și poliția sosește după 19 ore, să constate că nu mai e nimic de făcut. Orice fată din România poate fi azi, mîine, oricînd în locul Alexandrei Măceșanu, fără ca autoritățile să poată sau să vrea măcar să o salveze.

67754046_2301577356593948_6751431063072931840_n

Prin participarea la acțiunea de protest din 27 iulie 2019 am dorit să-mi exprim revolta față de acapararea statului român de către rețele mafiote. De sus pînă jos statul român este condus de proști, incompetenți și corupți. Parlamentul legiferează pentru a proteja și favoriza infractorii, care nu mai ajung la închisoare sau sînt pedepsiți cu mare blîndețe. Cine fură zeci de milioane de euro, ajunge pentru cel mult cîțiva ani într-o închisoare unde are regim de lux, e păzit de mai mulți gardieni plătiți de noi, ca să nu fie deranjat de micii găinari, și rămîne cu averea furată neatinsă. Precum Dan Voiculescu sau Liviu Dragnea. Criminalii, violatorii, autorii infracțiunilor cu violență sînt eliberați anticipat, faptele lor se prescriu tot mai repede, iar ei sînt compensați financiar pentru că nu au avut condiții bune de detenție! Dar oare victimele lor au avut condiții bune? Oare copiii pot merge în siguranță la școală sau sînt obligați să parcurgă distanțe mari pe jos sau cu autostopul, ajungînd victima unor pedofili și criminali? Oare bolnavii au condiții bune în spitale, oare sînt tratați corespunzător? Oare oamenii care muncesc sau sînt la pensie trăiesc cu toții decent, pe măsura muncii depuse? Oare numai infractorii trebuie protejați în țara asta?! Sîntem în situația că infractorii au privilegii, iar victimele au „ghinion”.

67183667_148309839691578_3606819337958064128_n

Corupția generalizată a făcut ca statul român, în loc să folosească un software gratuit, pus la dispoziție de o organizație europeană, care identifică foarte exact locul din care se efectuează un apel de urgență – și care i-ar fi putut salva viața Alexandrei Măceșanu – să cumpere pe zeci de milioane de euro un software care nu funcționează, de la firmele unui infractor care s-a sustras urmăririi penale.

Statul român actual, un stat falimentar, nefuncțional, are pe conștiință moartea multor oameni nevinovați. Ne sînt cunoscute evenimente dramatice, precum incendiul de la clubul Colectiv, falsificarea substanțelor dezinfectante pentru spitale (scandalul Hexifarma), reprimarea violentă a mitingului pașnic anti-corupție din 10 august 2018, crimele oribile de la Caracal, dar în toată țara mor mii și mii de oameni ca urmare a corupției, ineficienței și indiferenței autorităților. Cu un prost, cu un nesimțit sau cu un corupt în funcție de răspundere nu poți asigura un trai normal românilor! Este necesară reconstruirea, resetarea completă a statului român, a tuturor instituțiilor, pentru că în acest moment România este un stat captiv, un stat eșuat. Iar pentru asta trebuie să renunțăm la indiferența, comoditatea și lașitatea care ne caracterizează. Pentru că mîine oricine ar putea fi în locul Alexandrei Măceșanu.

20190727_181717 nou

 

Muta

(Fragment din romanul Muta, publicat în Revista Familia)

Într-o seară stăteau pe banca lor preferată în parcul de la catedrala catolică. Se uitau la bătrînul arin alb din faţa lor, înconjurat de lăstari de un verde crud, cu tulpina bifurcată şi coroana boltită maiestuos deasupra lor. Tăceau amîndoi. Pe Andrei se vedea că îl frămîntă ceva. După un timp zise:
– Tu ce părere ai despre ce facem noi?
Ea nu îi răspunse imediat, nefiind sigură la ce se referă. Voia oare să o întrebe dacă îi place să iasă împreună, dacă îi place că la sfîrşitul fiecărei zile se întîlneau undeva în oraş sau veneau împreună de la gater şi stăteau pînă tîrziu, se plimbau şi povesteau? Evident că era partea cea mai fericită a zilei, pe care o aştepta ca un zbor într-o altă lume, ca o evadare, ca o oază de linişte şi bucurie, în care ea era în centrul atenţiei, în care el era foarte ocrotitor şi prevenitor, îi făcea complimente, o făcea să se simtă frumoasă şi apreciată pur şi simplu ca om, ca femeie.
Nu îi putea spune direct asta, pentru că atunci ar fi recunoscut cît de importante erau pentru ea serile petrecute cu el, ar fi spus în cuvinte cît de fericită era şi poate că vraja s-ar fi destrămat în momentul în care ea ar fi recunoscut asta.
Pe de altă parte nici nu ar fi vrut să ajungă la alte discuţii, la faptul că, deşi ea se simţea aşa de bine cu el, părinţii ei nu vedeau cu ochi buni aceste evadări zilnice şi îi făceau reproşuri că îşi neglijează familia, că nu se cuvine ca ea, fiica lor, să se afişeze cu un băiat de origine modestă, care mai era şi angajatul lor. Nu, auzea destule acasă din cauza asta, nu trebuia să piardă şi aici vremea vorbind sau gîndindu-se la asta! Şi mai ales Andrei nu trebuia să ştie de discuţiile acelea. De aceea răspunse doar, ezitant:
– E ok, ce să spun? Dacă sîntem aici înseamnă că e ok, nu?
– Nu asta te-am întrebat, dacă îţi place să ne vedem. Te-am întrebat dacă îţi place ce facem noi la serviciu, dacă nu ai nici o problemă cu ce facem acolo?
– Ar trebui să am vreo problemă? Nu ne facem bine treaba? Cred că toată lumea e mulţumită de noi. Şi tu eşti foarte bun în ceea ce faci. Eu chiar mă bucur că lucrezi cu noi. Dar parcă am zis că seara să nu mai discutăm probleme de serviciu… Avem toată ziua pentru asta.
– Dar nu discutăm probleme de serviciu! Ţi-am zis eu cumva că s-a înfundat vreun şnec sau că s-a rupt vreo curea de transmisie sau vreo lamă sau că s-a gripat vreun rulment?
– Dar mă întrebi dacă îmi place la serviciu…
– De fapt nu dacă îţi place aşa, să mergi la serviciu, ci dacă ţi se pare ok ce faci la serviciu. Şi de fapt am zis: ce facem noi acolo.
Gater 2
– De ce să nu-mi placă? E greu, dar e şi interesant. Să faci să meargă o maşinărie aşa de mare cum e fabrica noastră, care nu doar că merge, ci şi creşte continuu. Ştii că atunci cînd am venit eu la fabrică aveam trei gatere duble şi un Banzic, iar acum avem toate utilajele pe care le ştii? Şi că în urmă cu cinci ani aveam 70 de oameni care lucrau în două schimburi, iar acum avem 300 care lucrează mult mai eficient, 24 de ore din 24? 300 de oameni cărora le dăm salarii, o pîine pentru ei şi familiile lor. Ca să nu mai spun că înainte să vin eu la firmă se prelucrau vreo 200 de metri cubi de buştean pe zi, iar acum sînt peste 2500, pe care îi valorificăm aproape fără pierderi. Şi toată creşterea asta mi se datorează şi mie! Sigur că mă simt bine, să văd că pot să fac atîtea lucruri, că sînt o piesă importantă într-o maşinărie uriaşă.
– Deci te simți bine, ești fericită, împlinită din punct de vedere profesional…
– Da, mi-am dovedit că pot să fac performanță. Mi-am dovedit mie și le-am dovedit și celor din jur că pot face ceva foarte bine, că am o valoare și eu, că nu sînt doar copilul cuiva. Nu, sînt un om care face profit pentru firmă și creează locuri de muncă. Nu știu dacă în altă parte aș fi reușit să fac asta. E poate șansa de a-mi dovedi mie de ce sînt în stare.
– Și nu crezi că puteai să faci și altceva la fel de bine? Cu ideile tale, cu munca ta, cu inteligența ta…
– Ce să fac altceva?
– Păi… Ce ai studiat. Sau nu ți-a plăcut chimia? De ce ai făcut facultatea aceea? Nu pentru că ți-a plăcut?
– Ba da… Dar e mai complicat. Oricum, nu cred că puteam să fac atît de multe în timp așa de scurt. Și nu cred că satisfacțiile erau aceleași. Gîndește-te numai ce salariu are un profesor sau un cercetător… Dar acum asta e, asta fac și sînt mulțumită. Şi lucrurile nu se vor opri aici. Vreau să facem şi mai mult.
– Mai mult?!
– Da. Nu ţi-am spus pînă acum. Dar mă tot gîndesc la ceva ce ar fi bine şi pentru noi doi. Am putea să conducem noi doi o astfel de fabrică. De fapt o filială a Midas Holz, că nu vreau să ne despărţim de ei, să fim concurenţi sau ceva de genul acesta. Nu, să deschidem încă o fabrică, aşa ca şi cea de la Dărmăneşti. Poate la Cîrlibaba sau chiar în Maramureş, poate în Harghita. Undeva nu departe, dar unde e destul lemn. Şi poate şi esenţe diferite, ca să completăm oferta, să putem satisface cereri cît mai diverse. Şi fabrica asta ar fi a noastră, adică tu şi cu mine am conduce totul!
– Şi ai tăi?
– Păi tata ar rămîne aici, să se ocupe de fabrică şi de exploatările din zonă, mama mai departe cu afacerile din Suceava, cu mall-ul, cu ce mai vrea să facă ea acum. Că şi ea vrea să se extindă, mai ales după ce a venit şi soră-mea, care o ajută la mall. Vrea să intre tare pe piaţa de energie, cu energiile regenerabile. Vrea să construiască o microhidrocentrală, că se dau fonduri europene pentru asta şi apoi ai cîştiguri foarte mari şi din certificate verzi. Că e energie curată, chestii. Se descurcă ei. Important e că am fi noi doi împreună. Sigur, tata ar rămîne şef la firma mare, la Midas Holz, dar noi am fi la fabrica noastră, am colabora cu el, am planifica totul împreună, în familie, nu zic să ne despărţim aşa de ei. Cred că şi ei ar fi mîndri să vadă că facem ceva, că şi noi contribuim – amîndoi – la creşterea firmei. Sper că s-ar bucura. Iar noi am fi împreună, înţelegi, în altă parte…
Andrei tăcea. Înţelegea foarte bine ce voia ea să spună. Simţea că îi e foarte milă de ea, de disperarea ei. Ştia foarte bine ce vrea să spună Ema, de unde îi venise ideea asta cu deschiderea unei alte fabrici în altă parte. Adică să fie undeva departe de Suceava, unde toată lumea ştia cine e ea, din ce familie, şi că el e angajatul lor. Pe de altă parte îi era ciudă că ea nu vedea nici o altă soluţie, nici o altă variantă decît să facă mai departe ceea ce făcea şi acum, adică să producă tot mai mulţi bani – pentru firmă, pentru părinţii ei şi chiar şi pentru ea, dacă e pînă acolo – transformînd zilnic mii de arbori în cherestea, tot mai mulţi, tot mai multe mii… Simţea că vede negru în faţa ochilor, că vede mii de TIR-uri cu buşteni şi cu cherestea intrînd şi ieşind pe poarta fabricii, iar el e acolo, neputincios, ajutînd-o pe ea să facă să meargă mai departe monstrul acela care înghiţea păduri. Ajutînd-o pentru că nu putea să plece de lîngă ea, iar ea nu putea să plece de la fabrică.
– Ce părere ai? Ce zici de planul meu? îl întrebă ea, privindu-l cu căldură şi cu speranţă. Nu ţi-ar plăcea şi ţie?
Lui Andrei îi era greu să răspundă. Apoi se auzi spunînd, parcă fără să vrea:
– Nu. Citește restul acestei intrări »

Arbori pentru copii

Oricine lucrează în admistrație, mai ales pe funcții de conducere, de la președintele țării la directorii de instituții, răspunde și de starea mediului. Chiar dacă unii dintre cei vizați sînt de altă părere, administratorii domeniul public sînt responsabili inclusiv pentru „gaura din stratul de ozon”, ca să citez un clasic în viață. La fel cum în ceea ce privește domeniul privat, fiecare dintre noi este responsabil de starea naturii, de starea noastră de sănătate de fapt. Fiecare trebuie să plantăm arbori și să-i îngrijim, să nu distrugem spațiile verzi și să veghem ca nici alții să nu le distrugă.

rotator1

Spațiile verzi publice din Oradea sînt, în principiu, în grija Direcției Tehnice, care se ocupă de plantări, de amenajări de noi spații verzi și de întreținerea lor. Poate ar trebui organizată și întreținerea curentă a arborilor, pentru a se preveni îmbolnăvirea lor și a se evita prea desele toaletări și tăieri. Întreținerea curentă ar trebui să includă între altele diverse lucrări fito-sanitare (de combatere a dăunătorilor), manșonarea puieților pentru a nu fi răniți în timpul cosirii ierbii din jur, udarea corespunzătoare în perioadele de secetă și plombarea scorburilor formate în urma tăierilor unor ramuri. Direcția Tehnică ar trebui să se lupte pentru un buget cît mai mare alocat spațiilor verzi și pentru sporirea numărului de arbori, care a scăzut dramatic, în condițiile unei poluări tot mai accentuate. În Oradea mai avem doar puțin peste 30.000 de arbori maturi! În ultimii ani s-au tăiat aproape 10.000 de arbori, maturi, evident, că doar nu puieți. Unii care trebuiau tăiați, fiind uscați sau bolnavi, alții fără motive temeinice. Oare va planta cineva curînd alți 10.000 măcar?

Există zone din oraș care nu sînt în administrarea Direcției Tehnice și acolo spațiile verzi sînt într-o suferință încă și mai mare. Unele sînt administrate de instituții care nu țin de primărie, altele sînt în grija Administrației Domeniului Public și a Direcției de Patrimoniu Imobiliar. În ștranduri, piețe, cimitir, în jurul stadioanelor, la școli și grădinițe s-au tot tăiat în ultimii ani mii de arbori, dar de plantat nu s-au plantat, pentru că de plantări de ocupă… Direcția Tehnică, iar aceasta nu poate interveni în curtea ADP și DPI.

rotator4

Este timpul ca ADP și DPI să-și inventarieze spațiile verzi și să pornească o campanie de plantări urmată de întreținerea adecvată a arborilor. Dacă unele școli, cum ar fi Liceul Don Orione (imaginile sînt din curtea acestei instituții de învățămînt) sau Școala Gimnazială Avram Iancu, au în curte adevărate grădini, izvor de sănătate și frumusețe pentru elevi, la altele arborii lipsesc chiar și acolo unde ar fi loc destul pentru ei. Fie că fac sport, fie doar se relaxează în pauză, elevii au nevoie de aer cît mai curat. Doamnelor și domnilor directori de școli și grădinițe, domnilor edili, faceți ceva în această privință? Găsiți resurse pentru arborizarea corespunzătoare a curților școlilor, grădinițelor și a bazelor sportive? Vă asigur că se poate. Orice se poate, numai voință să fie!

 

Dat fiind că se avizează proiectul de reamenajare a Pieții Ferdinand din Oradea, am făcut următoarea solicitare, în termenul legal, către Agenția de Protecția Mediului Bihor.

Teatrul-Regina-Maria-Oradea-1024x550

Vă rog respectuos să solicitați modificarea proiectului de amenajare a Pieței Ferdinand din Oradea din următoarele considerente:

1) Mutarea exemplarelor de Taxus baccata este o întreprindere riscantă, neexistînd un precedent reușit în Oradea sau în țară în care arbori, respectiv arbuști de această vîrstă și dimensiune să fie relocați și să reziste dezrădăcinării și replantării. Din experiența mea profesională și din cele studiate sau aflate de la specialiști precum doamna biolog Anna Marossy, acele tise suportă cu greu chiar și o toaletare mai severă. Foarte probabil că s-ar usca majoritatea dacă ar fi transplantate. Cine răspunde pentru acest risc? Cine va plăti dacă aceste tise se vor usca?

2) Mutarea tuturor exemplarelor de tisă, sănătoase în acest moment, nu este necesară, argumentul că obturează fațada teatrului nefiind valabil decît în cazul celor trei exemplare situate chiar în proximitatea acestei instituții. Tisele din jurul statuii Reginei Maria nu împiedică nici vederea, nici fotografierea integrală, din față, a teatrului. Orădenii cu memorie vizuală pot constata că deja au fost tăiate mai multe tise atunci cînd s-a amplasat în Piața Ferdinand statuia reginei Maria.

Tise

Ar trebui arătat că teatrul nu poate fi fotografiat bine nici din lateral, datorită panourilor publicitare de prost gust existente pe trotuarele din imediata apropiere. Nu am constatat din păcate nicio preocupare în acest sens. În fotografiile realizate de turiști și localnici, frumoasa fațadă a teatrului, purtînd amprenta arhitecturii sfîrșitului de secol 19, este obturată de imaginea unor sucuri și ape „minunate”.

Argumentul că nu se vede teatrul de la Universitate sau de la Primărie din cauza tiselor nu este unul de natură serioasă pentru a fi luat în considerare și nu poate fi hotărîtor într-un aviz dat de Agenția de Protecția Mediului, care trebuie să asigure posibilitatea dezvoltării urbane în armonie cu spațiile verzi, respectiv cu fondul arboricol al orașului.

Vizibilitatea teatrului nu a fost un criteriu respectat de edili nici cînd au proiectat stația de tramvai exact pe axa perpediculară / Podul Ferdinand ce străbate centrul. Din cauza acestei stații de tramvai, frumosul nostru teatru nu poate fi văzut de orădenii sau turiștii aflați în Piața Unirii!

Dacă s-ar avea în vedere mereu acest criteriu, al vizibilității maxime a obiectivelor turistice din orice punct al orașului, ar trebui defrișat Parcul 1 Decembrie și ar trebui demolată catedrala ortodoxă din Centrul Civic pentru a se vedea, din Piața Unirii, Cetatea Oradiei, care este un monument cel puțin la fel de emblematic și de valoros ca teatrul.

3) În cazul în care se aprobă încercarea de transplantare a tiselor din fața teatrului, este necesară toaletarea lor atentă. Unele ramuri sînt uscate, altele sînt prea mari pentru a permite ancorarea și scoaterea din amplasament a tiselor fără o toaletare prealabilă. Această intervenție ar trebui făcută cu cîteva luni înainte de mutarea celor trei exemplare de Taxus baccata, pentru a permite plantelor să-și revină după șocul tăierii ramurilor. Este foarte puțin probabil ca ele să reziste în același timp atît la o intervenție la coroană, cît și la secționarea rădăcinilor și mutarea într-un alt amplasament. Acest lucru l-am constatat la fața locului împreună cu domnul profesor univ. dr. ing. Gheorghe Sarca, specialist în pomicultură cu o experiență de peste 35 de ani și membru în Comisia de avizare a tăierilor de pe lîngă Primăria Oradea. Menționez că nici doamna profesor dr. Ildiko Șmit, membră a acestei comisii, nici subsemnatul, nu am fost de acord cu mutarea tuturor tiselor, ci doar a celor trei din fața teatrului.

4) Nu trebuie uitat nici aportul sanogen al acestor exemplare de Taxus bacatta. Fără arbori și arbuști de talie mai mare, Piața Ferdinand ar fi un platou care s-ar încinge în timpul verii. Arborii și arbuștii au un rol important în absorbția noxelor, scăderea temperaturii în zilele caniculare și creșterea calității aerului.

Avînd în vedere aceste argumente, propun ca proiectul de amenajare să fie modificat astfel încît să fie relocate doar cele trei exemplare de Taxus baccata din imediata apropiere a teatrului, la cîteva luni după intervențiile la coroană care se impun. Poate fi avută în vedere și toaletarea de către specialiști a tiselor din jurul statuii Reginei Maria, de o manieră care să nu le pună în pericol viabilitatea.

Cu stimă,

Orlando Balaș, inginer peisagist, lect. univ. dr.

Membru în Comisia de avizare a tăierilor de pe lîngă Primăria Oradea

La această cerere / contestație, Agenția de Protecția Mediului Bihor mi-a dat un non-răspuns din care se înțelege că proiectul nu va fi modificat, deoarece … a fost realizat de experți care au stabilit cum se vor transplanta tisele.

RASPUNS BALAS-page-001

Cu mașina prin parc

Deși la sfîrșitul lui ianuarie 2018 s-a spus că nu se mai poate intra cu mașina în Parcul Bălcescu (da, în România și în Oradea cea modernă și civilizată se poate!!!), lucrurile nu stau așa. Trec aproape în fiecare zi pe lîngă Parcul Bălcescu și constat că acolo se parchează la fel ca înainte. Am poze și am martori care confirmă asta. Azi, 28 februarie 2018, am trecut din nou pe acolo și m-am oprit să fac poze mașinii parcate în fața localului din mijlocul parcului (un logan cu numărul 19 RRJ). Probabil sesizînd acest lucru, cineva a scos mașina din parc, acțiune care se vede pe filmarea atașată.

De ce Primăria Oradea, Poliția Locală Oradea și Garda de Mediu sînt atît de îngăduitoare cu firma care a concesionat parcul, căreia i se dau termene peste termene și derogări peste derogări de la lege și de la contractul de concesionare? Asta în timp ce cu simplii cetățeni aceleași autorități sînt foarte ferme? Cînd am parcat în urmă cu cîțiva ani cîteva minute pe la amiază în fața unui bloc unde erau de multă vreme parcări de domiciliu, dar acestea fuseseră transformate de cîteva zile în parcări cu plată (nu am sesizat plăcuța indicatoare, parcam adesea cîteva minute acolo și apoi plecam), am fost amendat fără drept de apel. Fără avertisment, fără termen de conformare. Înțeleg că în cazul Parcului Bălcescu niște oameni au dat bani altor oameni, dar tratamentul superîngăduitor față de acești descurcăreți care nu aduc nici profit, nici o imagine prea bună pentru oraș este o sfidare pentru cetățenii plătitori de taxe.

Solicit, în baza principiului egalității în fața legii, pentru mine și pentru toți posesorii de autovehicule înmatriculate în România, dreptul de a parca și de a da ture cu mașina în parcurile din Oradea.

De asemenea, solicit foarte serios Primăriei Oradea să-mi atribuie în concesiune, în condiții la fel de avantajoase financiar ca și cele oferite firmei Murray Press, un parc din Oradea (de preferință Parcul Olosig / Parcul Liniștii), pentru desfășurarea de activități socio-culturale și economice în acest parc, în regim de administrare autonomă. Mă angajez să întrețin spațiul verde mult mai bine decît este întreținut cel din Parcul Bălcescu, să  nu reduc numărul de arbori, ci să-l cresc prin plantări din resurse financiare proprii și obținute din activitățile menționate mai sus.

P. S. 1 Un cetățean îmi trimite poze cu alte mașini surprinse azi în parc. Un Opel Corsa cu numărul BH 85 MIS și un taxi.

Corsa alba BH 95 MIS

 

P. S. 2 Am fost blocat pe facebook după ce am postat acest material.

Parcul Bălcescu din Oradea, cu o suprafaţă totală de 27.302 mp, avea în 2009 20.157 mp (74%) acoperiți cu elemente biologice (un așa zis gazon și foarte puțini arbori), iar restul era ocupat de alei şi construcţii cu destinaţie comercială şi de spectacol. Situația contravine prevederilor legii 24/2007, care statuează că într-un spațiu verde public (parc, grădină, scuar) doar 10% din suprafață poate să fie ocupată de elemente nevegetale!

20180120_170110

În parc erau în 2009 doar 265 de arbori izolaţi (mai puţin de 100 de arbori la hectar), 42 de arbuşti şi 111 mp de grupuri de arbuşti (gard viu). Speciile de arbori cele mai bine reprezentate sunt Acer negundo, A. platanoides, A. pseudoplatanus, Aesculus hippocastanum, Fraxinus sp., Quercus robur, Tilia sp., adică paltini de cîmp și munte, castani, frasini, stejari și tei.

Am numărat azi, 27 ianuarie 2018, arborii care mai există în parc. Au rămas doar 176 de arbori (majoritatea maturi), 40 de arbuști și cîteva tufe izolate de gard viu. S-au plantat recent 5 puieți de Platanus x acerifolia (platan), probabil de către primărie, pentru că sînt la fel cu cei plantați în ultimii doi ani pe domeniul public.

20180127_123350

S-au tăiat deci în ultimii ani 89 de arbori, adică fix o treime din cei existenți în 2009! S-au plantat doar 5 puieți care merită acest nume. Cu doar 176 de arbori pe toată suprafața sa, Parcul Bălcescu are în prezent o arborizare de numai 64 de arbori la hectar (un arbore la 156 mp!), fiind numit în mod impropriu spațiu verde. Este o arborizare mai slabă decît în orice loc viran din Oradea. (În jurul blocului în care locuiesc, pe nici 200 mp, avem 35 de arbori maturi, o mulțime de arbuști, peste 10 puieți de arbori plantați în ultimii ani, de care „ținem cu dinții”, nu permitem să fie tăiați și îi udăm în perioadele de secetă!)

Menționez că în 2009 spațiul verde imediat alăturat, Parcul Matei Basarab (din fața Liceului Sportiv), avea o arborizare de 175 de arbori la hectar, adică de trei ori mai mare decît cea a Parcului Bălcescu, lăsat în mod iresponsabil de Primăria Oradea în administrarea unui SRL care a încălcat grav prevederile contractului de concesiune! (Întrebare retorică: În fața Liceului Sportiv, care are program de dimineața pînă seara, cum de nu a fost pericol să cadă crengi și arbori pe copii, în timp de furtună? Sau în timpul fenomenelor meteorologice extreme toți copiii se refugiază în Parcul Bălcescu?!)

Dat fiind că aceste încălcări ale prevederilor contractuale (inclusiv interdicția de a vinde alcool în parc!) au fost deja făcute publice de către presă – care a citit contractul de concesiune, spre deosebire de angajații municipalității, care poate nu au avut chef sau curaj să-l citească și să-l aplice – Primăria Oradea poate anula unilateral contractul de concesiune în termen de 15 zile. Dacă vrea, dacă are curajul, dacă are interesul. Numărăm cu începere de luni, 29 ianuarie 2018?