Terra 2.0 – poezii pro-natura

„La 𝐄𝐝𝐢𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐁𝐫𝐮𝐦𝐚𝐫 a apărut 𝒕𝒆𝒓𝒓𝒂 2.0, scrisă de Orlando Balaș, un volum cutremurător de versuri închinate naturii. Cartea (62 pagini, 20 lei) poate fi comandată pe site-ul Editurii Brumar, în diverse librării și prin mesaj către autor, pe această pagină.

Întîlnirea cu poezia lui Orlando Balaș a fost pentru mine surprinzătoare, atît pentru că această poezie se aliniază îngrijorărilor justificate ale comunității științifice față de problema ecologică, cît și pentru că această formă de exprimare – poezia – mi se părea rezervată valorificării și manifestării „geniului creator”, fără preocupări etice legate de starea actuală a naturii.

Cu atît mai mult m-a surprins modul franc în care Orlando Balaș alege să ilustreze poetic o stare de fapt, fără să lase loc unor interpretări fantasmagorice și adesea eronate. În poezia sa, care m-a impresionat prin melodicitatea ei neforțată și mesajul ei limpede, nu mai avem de descifrat „misterul intențiilor autorului” ascunse în simboluri de nepătruns, ca în cazul altor scriitori; tot ce avem de făcut e să înfruntăm un adevăr amar exprimat cît se poate de inteligibil, scutit de elucubrații inutile.

M-am bucurat mult să descopăr acest scriitor (poet, prozator, autor de teatru, dar și de manuale de limba germană) în ipostaza sa de poet pro-natura, atît pentru stilul său iconoclast, cu versuri de o melodicitate firească, cît și pentru importanța mesajului pe care îl transmite.

Inversînd optica tradițională și privind dinspre nesecata dorință omenească spre resursele limitate ale naturii, poezia din volumul de față este de două ori dureroasă: pentru că devoalează iresponsabilitatea și inconștiența speciei noastre, pe de o parte, și pentru că ilustrează consecințele acestei atitudini și ale acțiunilor aferente ei asupra naturii, de cealaltă parte.

Ideile se conturează și tensiunea emoțională se acumulează datorită, mai ales, contrastelor: dintre grandoarea universului și grandomania omului, de exemplu, în poezia buricul Pămîntului:

„două miliarde de miliarde de galaxii / cu miliarde de miliarde de miliarde de stele… / supernove, quasari, nebuloase / împrăștiate într-un hău de nelumină… //  aici / pe mărgica albastră / locuiești tu / buricul Pămîntului / centrul universului // aici tronezi tu / autocrat / pe un munte / de deșeuri.”

Sau dintre amploarea dezastrului pricinuit de noi naturii și rămășițele acesteia, ca în poezia plastic:

„o sută de particule de plastic / la o particulă de plancton / oceanele planetei sînt o mare de plastic.”

Dar cel mai mare contrast este dintre explozia omenirii, pe de o parte, și retragerea naturii, de cealaltă parte, care devine și tema dominantă a întregului volum: „lumea ta e acum lumea noastră” (man eating tiger).

Acest interes pentru natură, așa cum este ea, fără idealizări excesive, dar de o cuceritoare expresivitate în simplitatea sa, l-am întîlnit, în literatura universală, la Henry David Thoreau, dar și la Wisława Szymborska, în poezia căreia am găsit contraste ce amintesc de cele pomenite mai sus, dintre lumea speciei noastre și viața naturii:

„The stronger the microscope the more exactly, / avidly they’re multiplied. / They don’t even have decent innards. // They don’t know gender, childhood, age. / They may not even know they are – or aren’t. / Still they decide our life and death.”(Microcosmos)

De altfel, în altă ordine de idei, comună celor doi autori le este și îngrijorarea, de o seducătoare modestie, pentru felul în care își exprimă gîndurile:

„doar în vis / cuvintele mele sînt jerbe de flăcări, / doar în vis scriu o limbă îngerească / după care mă mistuie dorul / cînd mă trezesc // vin din două lumi / care nu se ating decît cu oroare, / care se amestecă doar din necesitate … // între ele trăiesc / suspendat / sugrumat / de lațul cu care fiecare

dintre cele două lumi / mă asigură să nu cad / în cealaltă.” (Orlando Balaș, doar în vis);

„I’ve wanted to write about them for a long while, / but it’s a tricky subject, / always put off for later and perhaps worthy of a better poet, / even more stunned by the world than I.” (Wisława Szymborska, Microcosmos).

Este îmbucurător că și în literatura română apare interesul față de soarta naturii, dincolo de ceea ce are să ne ofere ea și, în primul rînd, în relație cu ceea ce îi datorăm noi, chiar dacă probabil „pragul fără întoarcere l-am trecut demult” (mîine e un zid de piatră și foc).

Poezia lui Orlando Balaș are toate calitățile pentru a ne tulbura, dar și pentru a ne trezi interesul pentru starea dramatică în care omul a adus natura. Tulburarea despre care vorbesc vine nu doar din gravitatea mesajului poeziei, ci și din frumusețea ei intrinsecă, din imaginile vii și sensibile create de un autor care reușește să spună atît de mult cu atît de puține cuvinte.” 𝐕𝐢𝐜𝐭𝐨𝐫𝐢𝐚 𝐃𝐢𝐚𝐜𝐨𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮, cronicar literar

„Poeziile lui Orlando Balaș sînt surpinzătoare prin mesajul lor, sînt bine scrise, cu un talent scriitoricesc de netăgăduit. E admirabil felul în care a reușit să cuprindă în puține cuvinte problemele mari ale “mamei” noastre, planeta Pămînt. Versurile lui dor, fără să fie agresive. Au o muzicalitate, o fluiditate firească, o tristețe care te copleșesc. E o carte pe care o citești dintr-o răsuflare. O carte pe care aș împărți-o copiilor în școli, aș pune-o în cutiile poștale, le-aș da-o celor care se relaxează prin parcuri, le-aș face-o cadou petrecăreților de la grătare. Poate, poate așa oamenii ar pricepe ceva din respectul și grija cu care sîntem datori față de apa, iarba, pădurea și aerul pe care îl respirăm ca să trăim atît cît o fi să fie pe mărgica albastră numită Terra.” 𝗠𝗼𝗻𝗶𝗰𝗮 𝗕𝗼𝗹𝗼𝗴𝗮, scriitoare

„Poezia din acest volum este una de tip militant, transmițând clar un mesaj. Sau, și mai bine zis, un mesaj clar: Aveți grijă de planeta voastră, e singura pe care o aveți la îndemînă! O poezie scrisă curat, fără briz-brizuri, de cineva care stăpînește bine condeiul. Noi nu prea avem cultura acestui gen de poezie, mult prea poeți din fire…“ 𝗙𝗹𝗼𝗿𝗲𝗻𝘁𝗶𝗻 𝗦𝗼𝗿𝗲𝘀𝗰𝘂, scriitor

„Victoria Diaconescu, prefațatoarea cărții, chiar subliniază că autorul „spune atît de multe cu atît de puține cuvinte”; așa este, sunt de acord. Asta necesită o măiestrie discursivă de invidiat și la nivel de idei o logică imbatabilă. Orlando Balaș se declară pastor al propovăduirii liturghiei ecologice și face bine ce face. Este un caz fericit între cazurile nefericite, aș spune, căci avem la ora actuală deja câteva încercări de aplicare a teroriei ecologice în poezie. Inteligența poeziei lui Balaș mizează pe simplitate, repere imperative, nuanțe puține, o linie stabilă de așa da, așa nu. N-aș fi crezut că am să citesc, și îmi doream de mult timp să găsesc ceva spălat de „frumos” și „manierat” și aici am găsit un personaj care imprimă forfota în semeni. … Orlando Balaș, un poet pe care vreau să îl urmăresc și la discursul căruia mă mai întorc la câte o cafea. Are mult-mult sens, este eco-profetic!” 𝗚𝗮𝗯𝗿𝗶𝗲𝗹𝗮 𝗙𝗲𝗰𝗲𝗼𝗿𝘂, cronicar literar

„Cel mai spectaculos comeback poetic al ultimilor ani.” 𝗟𝗶𝘃𝗶𝘂 𝗔𝗻𝘁𝗼𝗻𝗲𝘀𝗲𝗶, scriitor