Václav Havel către români

Dragi prieteni,

Pentru că starea de sănătate nu-mi permite să călătoresc, daţi-mi voie să vă salut măcar de la distanţă şi să vă mulţumesc că v-aţi amintit cea de 75-a mea aniversare. Nu e ceva care să se întâmple foarte des şi de aceea mă încântă şi mă emoţionează.

 

Îmi amintesc cu mare plăcere de vizita mea la Bucureşti, din 1994, şi de acordarea titlului de Doctor Honoris Causa pe care l-am primit din mâna Rectorului Universităţii, Emil Constantinescu, care a fost şi ales preşedinte la scurt timp după asta. Dacă este printre cei prezenţi azi, îi transmit salutările mele cordiale. Pentru discursul meu de atunci mă gândisem, în urma celor cinci ani scurşi, la soarta pe care o are un slogan revoluţionar şi la diferenţa dintre un ideal şi o iluzie.

Idealul pe care îl atinsesem era că am contribuit la prăbuşirea regimului totalitar comunist şi că am făcut posibilă reîntoarcerea libertăţii în ţara noastră. Dar, din păcate, a fost la scurt timp înlocuit cu iluzia calculului cinic, cu iluzia profitului rapid, cu iluzia că toate celelalte lucruri în afara câştigului material sunt de fapt iluzii.

Barbarii care ne conduc

În ultimii 60 de ani, Pământul a pierdut peste jumătate din suprafaţa acoperită de arbori. Jumătate din arborii planetei au fost tăiaţi de dragul banilor, în numele progresului. De tăiat s-a tăiat mai mult acolo unde flămânzii de bani au găsit legi strâmbe şi conducători corupţi, gata să sprijine „progresul” pentru un comision oarecare.

România e din păcate o astfel de ţară unde drujba şi buldozerul fac legea, pentru că moravurile politice sunt cum sunt, iar civismul e sub nivelul mării. În România se lucrează mult şi prost. Culmea cinismului e că natura e distrusă uneori tocmai pentru a se prădui banii fondului de mediu. În loc ca din banii alocaţi mediului să se facă împăduriri şi renaturări, singurele durabile şi eficiente în combaterea poluării, la noi ei sunt jefuiţi prin „lucrări”.

Lucrări inutile şi hidoase de amenajări de râuri sau reamenajări de parcuri, adică mult beton (dale etc.) şi tot mai puţini arbori. Plus obişnuitele lucrări la drumuri, parcări şi altele de acest fel, unele necesare, altele nu, dar majoritatea executate cu un dispreţ grobian faţă de natură, de viaţă, de sănătatea oamenilor.

Dacă s-ar dori, multe lucrări s-ar putea face şi cruţându-se arborii dătători de sănătate, dar pitecantropul modern se gândeşte doar la banul care îi intră în buzunar fără să muncească. Cum să faci parcări păstrând şi arborii, dacă în fiecare roabă de asfalt e un comision pe care nu vrei să îl ratezi?

Unii dau aurul ţării pe un comision oficial de nimic (probabil cel neoficial e suficient de mare), aducând otrăvuri ce vor distruge durabil regiunea afectată, alţii deschid hidrocentrale rudimentare pe cât mai multe râuri, ucigându-le, alţii fac fabrici de curent pe lemn, că încă mai sunt nişte păduri ce pot fi furate sau vândute pe mărunţiş, în fine, alţii taie în oraşe mii de arbori care ne dau sănătate, ca să avem cât mai multe pieţe pietonale sau promenade de-a lungul unui râu, de parcă în asta constă calitatea vieţii, nu mai degrabă într-un aer respirabil.

Vechii barbari trăiau în natură, în păduri, de unde atacau uneori oraşele şi omorau şi oameni nevinovaţi. Noii barbari trăiesc în oraşe şi distrug, orbiţi de lăcomie, în numele progresului şi civilizaţiei, tot ceea ce ţine de natură, păduri, arbori, râuri, ucigând treptat, dar sigur, toţi nevinovaţii Terrei: plante, animale, oameni.

Circulaţi, vă rog!

Un arbore matur, de exemplu un fag înalt de 20 de metri, are o suprafaţă totală a frunzelor de aproximativ 1.200 de metri pătraţi. Conform Societăţii Europene de Arboricultură, un astfel de arbore prelucrează într-o zi însorită 36.000 de metri cubi de aer, care conţin 18 kg de dioxid de carbon. El filtrează cea mai mare parte a substanţelor dăunătoare din aerul prelucrat şi produce zilnic 13 kg de oxigen, care acoperă necesarul a 10 oameni.

Dacă un arbore de dimensiunea aceasta este tăiat pentru a face loc unei străzi, unui chioşc sau unui loc de parcare, ar trebui plantaţi 2.000 de puieţi cu un volum al coroanei de un metru cub pentru a compensa pe termen scurt pierderile pentru sănătatea oamenilor. Iar pentru a compensa măcar pe termen lung tăierea unui singur copac matur, ar trebui plantaţi zeci de puieţi în aceeaşi zonă, pentru că doar puţine exemplare ajung la maturitate.