Despre natură şi planeta România

Posts tagged ‘Orlando Balas’

Crăciun fără granițe la Facultatea de Litere din Oradea și Liceul Don Orione

În data de 15 decembrie 2016, la Facultatea de Litere a Universității din Oradea s-a serbat într-un mod aparte Crăciunul. Studenții anului I de la profilul de limba și literatura germană au oferit colegilor și profesorilor lor un spectacol inedit prin care au cinstit această importantă sărbătoare creștină.

1

În amfiteatrul C23, în fața unui public de peste 100 de persoane, studenții grupei de germană anul I, ei înșiși de etnii și confesiuni diferite, au cîntat colinde în limbile română, germană, maghiară, engleză, franceză, spaniolă și rusă, arătînd că bucuria nașterii lui Isus Cristos nu cunoaște granițe lingvistice și geografice.

2

Din grupa de germană au participat studentele Bondar Bianca, Georgiana Bronț, Anca Bulc (care a jucat rolul îndrăgitului personaj Poppy din filmul de animație Trolls), Daria Burda, Agnes Cipleu, Teodora Ignat, János Teodora, Katona Brigitta, Körösi Tamara, Alexandra Lazău, Gianina Mercea, Daniela Mihocaș, Nagy Monika, Patricia Pantea, Andreea Petruș, Süle Adrienn, Ioana Tanca, Georgiana Tănase, Anastasia Zelenco și domnul Oláh Zoltán.

5

Cei prezenți s-au bucurat și de prezența unor oaspeți speciali. Clasa I-a B de la Liceul Don Orione, îndrumată de doamna învățătoare prof. Iohana Florentina Păscar, a adus profesorilor de la Facultatea de Litere felicitări și a susținut un minunat concert de Crăciun.

3

Elevii Patrik Avram, Georgia Balaș, Tudor Bochiș, Diana Bogdan, Raisa Boldiș, Cristian Buibaș, Ervin Csejtei, Iulia Dehelean, Luka Dărăbăneanu, Luca Domian, Alexandra Feher, Carina Glăvănaru, Andrei Goldiș, Victor Haiaș, Daria Jurcă, Giulia Lakatos, Natalia Moldovan, Mara Panea, George Păcurar, Matias Pizzo, Cezar Puie, Iasmina Pușcaș, Dali Roșca, Denis Ruge, Barbara Solyom, Dragoș Stroescu, Denis Todea și David Trifan au interpretat cîntece în limbile română, engleză, franceză, italiană și maghiară, care au umplut inimile celor prezenți de bucurie și lumină.

4

Evenimentul a fost reflectat în numeroase mass-media locale și regionale, fapt pentru care organizatorii și protagoniștii le mulțumesc din inimă jurnaliștilor! Mai jos doar cîteva linkuri (unele publicații nu au avut articolul și în ediția online, cum ar fi cotidianul Crișana):

http://bihorstiri.ro/craciun-poliglot-la-facultatea-de-litere-din-oradea/

http://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-5-19/craciun-fara-granite-la-facultatea-de-litere-si-liceul-don-orione-131105.html

http://www.evenimenteoradea.ro/info/facultatea-de-litere-oradea-gazda-unui-concert-de-colinde-cu-iz-international/

http://infooradea.ro/craciun-fara-granite-la-facultatea-de-litere-si-liceul-don-orione-foto/

https://media.uoradea.ro/article888-Cr%C4%83ciun-f%C4%83r%C4%83-grani%C8%9Be-la-Facultatea-de-Litere-%C8%99i-Liceul-Don-Orione

http://www.ovidan.ro/?p=articles.details.14421

http://stiritransilvania24.ro/bihor/craciun-fara-granite-la-facultatea-de-litere-si-liceul-don-orione-75037/

Anunțuri

Muta (Ema)

(Fragment din romanul Ema, citit în premieră la FânFest 2013, Roșia Montană)

Într-o seară stăteau pe banca lor preferată în parcul de la catedrala catolică. Se uitau la bătrînul arin alb din faţa lor, înconjurat de lăstari de un verde crud, cu tulpina bifurcată şi coroana boltită maiestuos deasupra lor. Tăceau amîndoi. Pe Andrei se vedea că îl frămîntă ceva. După un timp zise:
– Tu ce părere ai despre ce facem noi?
Ea nu îi răspunse imediat, nefiind sigură la ce se referă. Voia oare să o întrebe dacă îi place să iasă împreună, dacă îi place că la sfîrşitul fiecărei zile se întîlneau undeva în oraş sau veneau împreună de la gater şi stăteau pînă tîrziu, se plimbau şi povesteau? Evident că era partea cea mai fericită a zilei, pe care o aştepta ca un zbor într-o altă lume, ca o evadare, ca o oază de linişte şi bucurie, în care ea era în centrul atenţiei, în care el era foarte ocrotitor şi prevenitor, îi făcea complimente, o făcea să se simtă frumoasă şi apreciată pur şi simplu ca om, ca femeie.
Nu îi putea spune direct asta, pentru că atunci ar fi recunoscut cît de importante erau pentru ea serile petrecute cu el, ar fi spus în cuvinte cît de fericită era şi poate că vraja s-ar fi destrămat în momentul în care ea ar fi recunoscut asta.
Pe de altă parte nici nu ar fi vrut să ajungă la alte discuţii, la faptul că, deşi ea se simţea aşa de bine cu el, părinţii ei nu vedeau cu ochi buni aceste evadări zilnice şi îi făceau reproşuri că îşi neglijează familia, că nu se cuvine ca ea, fiica lor, să se afişeze cu un băiat de origine modestă, care mai era şi angajatul lor. Nu, auzea destule acasă din cauza asta, nu trebuia să piardă şi aici vremea vorbind sau gîndindu-se la asta! Şi mai ales Andrei nu trebuia să ştie de discuţiile acelea. De aceea răspunse doar, ezitant:
– E ok, ce să spun? Dacă sîntem aici înseamnă că e ok, nu?
– Nu asta te-am întrebat, dacă îţi place să ne vedem. Te-am întrebat dacă îţi place ce facem noi la serviciu, dacă nu ai nici o problemă cu ce facem acolo?
– Ar trebui să am vreo problemă? Nu ne facem bine treaba? Cred că toată lumea e mulţumită de noi. Şi tu eşti foarte bun în ceea ce faci. Eu chiar mă bucur că lucrezi cu noi. Dar parcă am zis că seara să nu mai discutăm probleme de serviciu… Avem toată ziua pentru asta.
– Dar nu discutăm probleme de serviciu! Ţi-am zis eu cumva că s-a înfundat vreun şnec sau că s-a rupt vreo curea de transmisie sau vreo lamă sau că s-a gripat vreun rulment?
– Dar mă întrebi dacă îmi place la serviciu…
– De fapt nu dacă îţi place aşa, să mergi la serviciu, ci dacă ţi se pare ok ce faci la serviciu. Şi de fapt am zis: ce facem noi acolo.
Gater 2
– De ce să nu-mi placă? E greu, dar e şi interesant. Să faci să meargă o maşinărie aşa de mare cum e fabrica noastră, care nu doar că merge, ci şi creşte continuu. Ştii că atunci cînd am venit eu la fabrică aveam trei gatere duble şi un Banzic, iar acum avem toate utilajele pe care le ştii? Şi că în urmă cu cinci ani aveam 70 de oameni care lucrau în două schimburi, iar acum avem 300 care lucrează mult mai eficient, 24 de ore din 24? 300 de oameni cărora le dăm salarii, o pîine pentru ei şi familiile lor. Ca să nu mai spun că înainte să vin eu la firmă se prelucrau vreo 200 de metri cubi de buştean pe zi, iar acum sînt peste 2500, pe care îi valorificăm aproape fără pierderi. Şi toată creşterea asta mi se datorează şi mie! Sigur că mă simt bine, să văd că pot să fac atîtea lucruri, că sînt o piesă importantă într-o maşinărie uriaşă.
– Deci te simți bine, ești fericită, împlinită din punct de vedere profesional…
– Da, mi-am dovedit că pot să fac performanță. Mi-am dovedit mie și le-am dovedit și celor din jur că pot face ceva foarte bine, că am o valoare și eu, că nu sînt doar copilul cuiva. Nu, sînt un om care face profit pentru firmă și creează locuri de muncă. Nu știu dacă în altă parte aș fi reușit să fac asta. E poate șansa de a-mi dovedi mie de ce sînt în stare.
– Și nu crezi că puteai să faci și altceva la fel de bine? Cu ideile tale, cu munca ta, cu inteligența ta…
– Ce să fac altceva?
– Păi… Ce ai studiat. Sau nu ți-a plăcut chimia? De ce ai făcut facultatea aceea? Nu pentru că ți-a plăcut?
– Ba da… Dar e mai complicat. Oricum, nu cred că puteam să fac atît de multe în timp așa de scurt. Și nu cred că satisfacțiile erau aceleași. Gîndește-te numai ce salariu are un profesor sau un cercetător… Dar acum asta e, asta fac și sînt mulțumită. Şi lucrurile nu se vor opri aici. Vreau să facem şi mai mult.
– Mai mult?!
– Da. Nu ţi-am spus pînă acum. Dar mă tot gîndesc la ceva ce ar fi bine şi pentru noi doi. Am putea să conducem noi doi o astfel de fabrică. De fapt o filială a Midas Holz, că nu vreau să ne despărţim de ei, să fim concurenţi sau ceva de genul acesta. Nu, să deschidem încă o fabrică, aşa ca şi cea de la Dărmăneşti. Poate la Cîrlibaba sau chiar în Maramureş, poate în Harghita. Undeva nu departe, dar unde e destul lemn. Şi poate şi esenţe diferite, ca să completăm oferta, să putem satisface cereri cît mai diverse. Şi fabrica asta ar fi a noastră, adică tu şi cu mine am conduce totul!
– Şi ai tăi?
– Păi tata ar rămîne aici, să se ocupe de fabrică şi de exploatările din zonă, mama mai departe cu afacerile din Suceava, cu mall-ul, cu ce mai vrea să facă ea acum. Că şi ea vrea să se extindă, mai ales după ce a venit şi soră-mea, care o ajută la mall. Vrea să intre tare pe piaţa de energie, cu energiile regenerabile. Vrea să construiască o microhidrocentrală, că se dau fonduri europene pentru asta şi apoi ai cîştiguri foarte mari şi din certificate verzi. Că e energie curată, chestii. Se descurcă ei. Important e că am fi noi doi împreună. Sigur, tata ar rămîne şef la firma mare, la Midas Holz, dar noi am fi la fabrica noastră, am colabora cu el, am planifica totul împreună, în familie, nu zic să ne despărţim aşa de ei. Cred că şi ei ar fi mîndri să vadă că facem ceva, că şi noi contribuim – amîndoi – la creşterea firmei. Sper că s-ar bucura. Iar noi am fi împreună, înţelegi, în altă parte…
Andrei tăcea. Înţelegea foarte bine ce voia ea să spună. Simţea că îi e foarte milă de ea, de disperarea ei. Ştia foarte bine ce vrea să spună Ema, de unde îi venise ideea asta cu deschiderea unei alte fabrici în altă parte. Adică să fie undeva departe de Suceava, unde toată lumea ştia cine e ea, din ce familie, şi că el e angajatul lor. Pe de altă parte îi era ciudă că ea nu vedea nici o altă soluţie, nici o altă variantă decît să facă mai departe ceea ce făcea şi acum, adică să producă tot mai mulţi bani – pentru firmă, pentru părinţii ei şi chiar şi pentru ea, dacă e pînă acolo – transformînd zilnic mii de arbori în cherestea, tot mai mulţi, tot mai multe mii… Simţea că vede negru în faţa ochilor, că vede mii de TIR-uri cu buşteni şi cu cherestea intrînd şi ieşind pe poarta fabricii, iar el e acolo, neputincios, ajutînd-o pe ea să facă să meargă mai departe monstrul acela care înghiţea păduri. Ajutînd-o pentru că nu putea să plece de lîngă ea, iar ea nu putea să plece de la fabrică.
– Ce părere ai? Ce zici de planul meu? îl întrebă ea, privindu-l cu căldură şi cu speranţă. Nu ţi-ar plăcea şi ţie?
Lui Andrei îi era greu să răspundă. Apoi se auzi spunînd, parcă fără să vrea:
– Nu. (mai mult…)

Limba germană

La Editura Polirom a apărut recent ediția a 12-a, revăzută și adăugită, a cursului Limba germană. Simplu și eficient. Față de edițiile anterioare, conține în plus o lecție despre vorbirea indirectă și o anexă despre declinare și acord.

lgse-2016

Acest curs și culegerea Limba germană. Exerciții de gramatică și vocabular (ajunsă și ea la ediția a 11-a) pot fi comandate direct la editură, prin e-mail la sales@polirom.ro sau lăsînd o comandă pe site, cu o reducere de pînă la 30% față de prețul de librărie.

coperta1 (2)

Momentan editura are o ofertă specială pentru cele două cărți, care pot fi comandate împreună la doar 53 de lei, față de 77 de lei, cît este prețul minim în librărie.

http://www.polirom.ro/catalog/carte/pachet-promotional-limba-germana-5332/

Aici e o prezentare a acestor cărți într-o emisiune a Digi TV:

http://www.digi24.ro/Media/Emisiuni/Regional/Digi24+Oradea/Timp+liber/Timp+liber+Cursuri+de+limba+germana

Ecologie şi religie

Veronica Cabalaş, Rabin Abraham Ehrenfeld, Pastor Daniel Tanc, Pr. Mihai Vătămănelu, PS Virgil Bercea, PS Böcskei László, Pr. Mátyás Attila, Pr. Laurenţiu Lazăr, Pr. Farkas Zsolt, Prof. univ. dr. Vasile Cristea

Anul trecut, la Oradea, Academia Civică a organizat un simpozion naţional despre „Ecologie şi religie” la care au participat – pentru prima oară în România – conducători şi reprezentanţi ai majorităţii religiilor şi confesiunilor religioase din România, oameni de ştiinţă, scriitori şi jurnalişti, care au dezbătut o problemă gravă, şi anume starea naturii şi responsabilitatea omului şi a bisericilor, a religiei faţă de Creaţie. (mai mult…)

Barbarii care ne conduc

În ultimii 60 de ani, Pământul a pierdut peste jumătate din suprafaţa acoperită de arbori. Jumătate din arborii planetei au fost tăiaţi de dragul banilor, în numele progresului. De tăiat s-a tăiat mai mult acolo unde flămânzii de bani au găsit legi strâmbe şi conducători corupţi, gata să sprijine „progresul” pentru un comision oarecare.

România e din păcate o astfel de ţară unde drujba şi buldozerul fac legea, pentru că moravurile politice sunt cum sunt, iar civismul e sub nivelul mării. În România se lucrează mult şi prost. Culmea cinismului e că natura e distrusă uneori tocmai pentru a se prădui banii fondului de mediu. În loc ca din banii alocaţi mediului să se facă împăduriri şi renaturări, singurele durabile şi eficiente în combaterea poluării, la noi ei sunt jefuiţi prin „lucrări”.

Lucrări inutile şi hidoase de amenajări de râuri sau reamenajări de parcuri, adică mult beton (dale etc.) şi tot mai puţini arbori. Plus obişnuitele lucrări la drumuri, parcări şi altele de acest fel, unele necesare, altele nu, dar majoritatea executate cu un dispreţ grobian faţă de natură, de viaţă, de sănătatea oamenilor.

Dacă s-ar dori, multe lucrări s-ar putea face şi cruţându-se arborii dătători de sănătate, dar pitecantropul modern se gândeşte doar la banul care îi intră în buzunar fără să muncească. Cum să faci parcări păstrând şi arborii, dacă în fiecare roabă de asfalt e un comision pe care nu vrei să îl ratezi?

Unii dau aurul ţării pe un comision oficial de nimic (probabil cel neoficial e suficient de mare), aducând otrăvuri ce vor distruge durabil regiunea afectată, alţii deschid hidrocentrale rudimentare pe cât mai multe râuri, ucigându-le, alţii fac fabrici de curent pe lemn, că încă mai sunt nişte păduri ce pot fi furate sau vândute pe mărunţiş, în fine, alţii taie în oraşe mii de arbori care ne dau sănătate, ca să avem cât mai multe pieţe pietonale sau promenade de-a lungul unui râu, de parcă în asta constă calitatea vieţii, nu mai degrabă într-un aer respirabil.

Vechii barbari trăiau în natură, în păduri, de unde atacau uneori oraşele şi omorau şi oameni nevinovaţi. Noii barbari trăiesc în oraşe şi distrug, orbiţi de lăcomie, în numele progresului şi civilizaţiei, tot ceea ce ţine de natură, păduri, arbori, râuri, ucigând treptat, dar sigur, toţi nevinovaţii Terrei: plante, animale, oameni.

Ecologie şi Religie

Academia Civică Bihor a organizat împreună cu Clubul Kiwanis Oradea şi Zona Metropolitană Oradea un simpozion naţional despre ecologie şi religie care s-a desfăşurat în 11 şi 12 martie la Hotelul Continental Forum şi la Centrul Don Orione din Oradea. Simpozionul a fost moderat de Orlando Balaş (Academia Civică Bihor), Eugenia Mitraşcă (Clubul Kiwanis) şi Adrian Foghiş (Zona Metropolitană Oradea).

Orlando Balaş, Anna Marossy, Adrian Foghiş

Simpozionul a reunit reprezentanţi ai societăţii civile şi ai diferitelor religii şi confesiuni din România, animaţi de grija faţă de starea de suferinţă a naturii, a Creaţiei, în urma agresiunii la care este supusă de către stilul de viaţă modern, orientat preponderent spre consum material, în contradicţie cu preceptele fundamentale ale tuturor religiilor. (mai mult…)

Un arbore