Václav Havel către români

Dragi prieteni,

Pentru că starea de sănătate nu-mi permite să călătoresc, daţi-mi voie să vă salut măcar de la distanţă şi să vă mulţumesc că v-aţi amintit cea de 75-a mea aniversare. Nu e ceva care să se întâmple foarte des şi de aceea mă încântă şi mă emoţionează.

 

Îmi amintesc cu mare plăcere de vizita mea la Bucureşti, din 1994, şi de acordarea titlului de Doctor Honoris Causa pe care l-am primit din mâna Rectorului Universităţii, Emil Constantinescu, care a fost şi ales preşedinte la scurt timp după asta. Dacă este printre cei prezenţi azi, îi transmit salutările mele cordiale. Pentru discursul meu de atunci mă gândisem, în urma celor cinci ani scurşi, la soarta pe care o are un slogan revoluţionar şi la diferenţa dintre un ideal şi o iluzie.

Idealul pe care îl atinsesem era că am contribuit la prăbuşirea regimului totalitar comunist şi că am făcut posibilă reîntoarcerea libertăţii în ţara noastră. Dar, din păcate, a fost la scurt timp înlocuit cu iluzia calculului cinic, cu iluzia profitului rapid, cu iluzia că toate celelalte lucruri în afara câştigului material sunt de fapt iluzii.