Despre natură şi planeta România

Posts tagged ‘Europa’

Ce (nu) aştept de la politicieni

Am fost întrebat ce aştept de la cei care vor fi aleşi peste cîteva săptămîni.

Din păcate nu am nici o aşteptare şi nici o speranţă de la clasa politică. Nu mă aştept să descopere formula asfaltului care se foloseşte în Europa de dincolo de Artand, nu mă aştept să am apă caldă şi nu rece la duş, deşi plătesc apă caldă nesubvenţionată. Nu aştept, nu sper şi nu cred nimic.

Dacă ar fi totuşi să îmi doresc ceva de la politicieni, mi-aş dori (mai mult…)

Reclame

Václav Havel către români

Dragi prieteni,

Pentru că starea de sănătate nu-mi permite să călătoresc, daţi-mi voie să vă salut măcar de la distanţă şi să vă mulţumesc că v-aţi amintit cea de 75-a mea aniversare. Nu e ceva care să se întâmple foarte des şi de aceea mă încântă şi mă emoţionează.

 

Îmi amintesc cu mare plăcere de vizita mea la Bucureşti, din 1994, şi de acordarea titlului de Doctor Honoris Causa pe care l-am primit din mâna Rectorului Universităţii, Emil Constantinescu, care a fost şi ales preşedinte la scurt timp după asta. Dacă este printre cei prezenţi azi, îi transmit salutările mele cordiale. Pentru discursul meu de atunci mă gândisem, în urma celor cinci ani scurşi, la soarta pe care o are un slogan revoluţionar şi la diferenţa dintre un ideal şi o iluzie.

Idealul pe care îl atinsesem era că am contribuit la prăbuşirea regimului totalitar comunist şi că am făcut posibilă reîntoarcerea libertăţii în ţara noastră. Dar, din păcate, a fost la scurt timp înlocuit cu iluzia calculului cinic, cu iluzia profitului rapid, cu iluzia că toate celelalte lucruri în afara câştigului material sunt de fapt iluzii. (mai mult…)

Oraşul fără plopi sau inconştienţa criminală

Oraşul acesta pare blestemat. Majoritatea proiectelor de amenajare a teritoriului se împiedică de nişte arbori. Dar ele merg mai departe – cu drujba şi cu buldozerul.
De ceva vreme a pornit cruciada împotriva plopilor, care, spune multă lume fără să se informeze, ar fi periculoşi. Faptul că puful lor ar provoca alergii e doar o legendă. Sigur, pe unii îi deranjează să îşi cureţe maşina de acest puf, însă deranjant e şi praful care se depune în straturi groase.
Cei mai mulţi se tem de victimele pe care le-ar putea face copacii prăbuşiţi peste oameni sau maşini. E adevărat, în cazul plopilor, arbori cu lemn de esenţă moale, se întâmplă mai des să se rupă o creangă şi să cadă peste maşini, provocând daune materiale. Dar în Europa acesta nu e un motiv ca municipalităţile să taie plopii sau să plătească despăgubiri celor afectaţi de ruperea unei crengi, deoarece ar fi de neimaginat ca arborii să fie tăiaţi „preventiv”, când sunt alte cauze care provoacă mult mai frecvent accidente mult mai grave: vorbitul la telefon în timpul conducerii maşinii, alcoolul, sau, la noi, drumurile proaste. (În unele ţări europene, protecţia mediului e trecută în Constituţie ca o datorie a statului în baza responsabilităţii faţă de generaţiile viitoare, prin urmare nu se taie pomi preventiv, doar pentru că ar putea cădea o creangă pe o maşină.)
Recent, un domn numit politic la conducerea apelor locale – Pasztor Sandor – îşi dădea cu părerea că plopii de pe malul Crişului ar trebui tăiaţi pentru a se amenaja un taluz înierbat. Acum şi nu mai târziu, pentru că „acum avem banii” şi poate peste câţiva ani nu vor mai fi bani pentru lucrări. Prioritatea sa nu e deci repararea malului stâng înainte şi după podul din centru, unde grinda de beton se poate prăbuşi oricând în apă şi odată cu ea pot cădea şi cei care pescuiesc acolo, ci înlocuirea plopilor cu gazon.
Zice respectivul „botanist amator” că plopii respectivi au deja 40 de ani şi ar trebui tăiaţi oricum în curând. Unde scrie asta? Plopii trăiesc şi 200 de ani. Susţinătorii tăierii acestor copaci argumentează că plopii orădeni ar fi hibrizi, varietate care într-adevăr e mai instabilă decât cele autohtone. Ce comisie de dendrologi, de botanişti a stabilit însă că toţi plopii din Oradea ar fi hibrizi? Şi chiar dacă ar fi, nu înseamnă că ei şi cad la orice bătaie de vânt, dovadă în acest sens fiind cei plantaţi de-a lungul şoselelor, care au tocmai rolul de protecţie împotriva intemperiilor. Arborii nu se prăbuşesc de la sine, ci mai ales atunci când le sunt tăiate rădăcinile în timpul unor lucrări de amenajare a teritoriului.
E uimitor cum pe cei care ne conduc îi îngrijorează posibilitatea teoretică a căderii unor arbori pe maşini, sau aceea că apele Crişului ar putea – o dată la o mie de ani, conform statisticilor! – să inunde un pic oraşul, de parcă nu o face orice ploaie mai zdravănă, dar nu sunt deranjaţi de calitatea execrabilă a lucrărilor la drumuri, care se ciuruiesc la câteva luni după „reabilitare” şi distrug aceleaşi maşini şi chiar provoacă accidente sau faptul că tot oraşul e plin de automobile parcate în intersecţii care reduc vizibilitatea şi produc anual accidente soldate cu moartea sau schilodirea unor oameni.
Îi rog pe cei ce citesc aceste rânduri să îşi amintească cum arăta zilele trecute zăpada căzută în Oradea. Era toată gri de la praful şi noxele din aerul pe care îl respirăm zi de zi. În Oradea se moare accidentat pe trecerea de pietoni, se moare din cauza bolilor provocate de poluare, nu din cauza copacilor prăbuşiţi. A tăia plopii sau alţi arbori de talie mare în acest oraş poluat e un act de inconştienţă criminală, care nu poate fi compensat de oricâte gazoane s-ar amenaja pe malul Crişului şi nici chiar de investiţii masive în sistemul medical.

P.S. Plopii respectivi nu se mai taie. Deocamdată.

Planeta România

La o privire din afară, România e o ţară derutantă, locuită parcă de două popoare. O parte din români vor să trăiască normal, ca în Europa, iar cealaltă parte, ale cărei interese adesea ilegitime ar fi afectate de normalitate, ne procopsesc cu o corupţie ca la maica Rusia acasă.

De aceea şi cuvintele au înţelesuri diferite în „europeană” sau în româna actuală. Dacă în europeană drepturile omului sunt drepturi pe care le ai prin naştere, în română înseamnă că trebuie „să dai dreptul” ca să obţii ceea ce ţi se cuvine în mod normal.

Dacă în Europa instituţiile statului funcţionează după reguli bine stabilite pentru a servi cetăţeanul, în România ai de multe ori impresia că administraţia e un fel de bordel suprarealist în care cetăţeanul, care plăteşte taxe şi impozite, deci şi salariile funcţionarilor, e supus la tot felul de perversiuni până cedează şi mai plăteşte încă o dată – dând şpagă. (mai mult…)