Despre natură şi planeta România

Archive for the ‘Pro natura’ Category

Muta

(Fragment din romanul Muta, publicat în Revista Familia)

Într-o seară stăteau pe banca lor preferată în parcul de la catedrala catolică. Se uitau la bătrînul arin alb din faţa lor, înconjurat de lăstari de un verde crud, cu tulpina bifurcată şi coroana boltită maiestuos deasupra lor. Tăceau amîndoi. Pe Andrei se vedea că îl frămîntă ceva. După un timp zise:
– Tu ce părere ai despre ce facem noi?
Ea nu îi răspunse imediat, nefiind sigură la ce se referă. Voia oare să o întrebe dacă îi place să iasă împreună, dacă îi place că la sfîrşitul fiecărei zile se întîlneau undeva în oraş sau veneau împreună de la gater şi stăteau pînă tîrziu, se plimbau şi povesteau? Evident că era partea cea mai fericită a zilei, pe care o aştepta ca un zbor într-o altă lume, ca o evadare, ca o oază de linişte şi bucurie, în care ea era în centrul atenţiei, în care el era foarte ocrotitor şi prevenitor, îi făcea complimente, o făcea să se simtă frumoasă şi apreciată pur şi simplu ca om, ca femeie.
Nu îi putea spune direct asta, pentru că atunci ar fi recunoscut cît de importante erau pentru ea serile petrecute cu el, ar fi spus în cuvinte cît de fericită era şi poate că vraja s-ar fi destrămat în momentul în care ea ar fi recunoscut asta.
Pe de altă parte nici nu ar fi vrut să ajungă la alte discuţii, la faptul că, deşi ea se simţea aşa de bine cu el, părinţii ei nu vedeau cu ochi buni aceste evadări zilnice şi îi făceau reproşuri că îşi neglijează familia, că nu se cuvine ca ea, fiica lor, să se afişeze cu un băiat de origine modestă, care mai era şi angajatul lor. Nu, auzea destule acasă din cauza asta, nu trebuia să piardă şi aici vremea vorbind sau gîndindu-se la asta! Şi mai ales Andrei nu trebuia să ştie de discuţiile acelea. De aceea răspunse doar, ezitant:
– E ok, ce să spun? Dacă sîntem aici înseamnă că e ok, nu?
– Nu asta te-am întrebat, dacă îţi place să ne vedem. Te-am întrebat dacă îţi place ce facem noi la serviciu, dacă nu ai nici o problemă cu ce facem acolo?
– Ar trebui să am vreo problemă? Nu ne facem bine treaba? Cred că toată lumea e mulţumită de noi. Şi tu eşti foarte bun în ceea ce faci. Eu chiar mă bucur că lucrezi cu noi. Dar parcă am zis că seara să nu mai discutăm probleme de serviciu… Avem toată ziua pentru asta.
– Dar nu discutăm probleme de serviciu! Ţi-am zis eu cumva că s-a înfundat vreun şnec sau că s-a rupt vreo curea de transmisie sau vreo lamă sau că s-a gripat vreun rulment?
– Dar mă întrebi dacă îmi place la serviciu…
– De fapt nu dacă îţi place aşa, să mergi la serviciu, ci dacă ţi se pare ok ce faci la serviciu. Şi de fapt am zis: ce facem noi acolo.
Gater 2
– De ce să nu-mi placă? E greu, dar e şi interesant. Să faci să meargă o maşinărie aşa de mare cum e fabrica noastră, care nu doar că merge, ci şi creşte continuu. Ştii că atunci cînd am venit eu la fabrică aveam trei gatere duble şi un Banzic, iar acum avem toate utilajele pe care le ştii? Şi că în urmă cu cinci ani aveam 70 de oameni care lucrau în două schimburi, iar acum avem 300 care lucrează mult mai eficient, 24 de ore din 24? 300 de oameni cărora le dăm salarii, o pîine pentru ei şi familiile lor. Ca să nu mai spun că înainte să vin eu la firmă se prelucrau vreo 200 de metri cubi de buştean pe zi, iar acum sînt peste 2500, pe care îi valorificăm aproape fără pierderi. Şi toată creşterea asta mi se datorează şi mie! Sigur că mă simt bine, să văd că pot să fac atîtea lucruri, că sînt o piesă importantă într-o maşinărie uriaşă.
– Deci te simți bine, ești fericită, împlinită din punct de vedere profesional…
– Da, mi-am dovedit că pot să fac performanță. Mi-am dovedit mie și le-am dovedit și celor din jur că pot face ceva foarte bine, că am o valoare și eu, că nu sînt doar copilul cuiva. Nu, sînt un om care face profit pentru firmă și creează locuri de muncă. Nu știu dacă în altă parte aș fi reușit să fac asta. E poate șansa de a-mi dovedi mie de ce sînt în stare.
– Și nu crezi că puteai să faci și altceva la fel de bine? Cu ideile tale, cu munca ta, cu inteligența ta…
– Ce să fac altceva?
– Păi… Ce ai studiat. Sau nu ți-a plăcut chimia? De ce ai făcut facultatea aceea? Nu pentru că ți-a plăcut?
– Ba da… Dar e mai complicat. Oricum, nu cred că puteam să fac atît de multe în timp așa de scurt. Și nu cred că satisfacțiile erau aceleași. Gîndește-te numai ce salariu are un profesor sau un cercetător… Dar acum asta e, asta fac și sînt mulțumită. Şi lucrurile nu se vor opri aici. Vreau să facem şi mai mult.
– Mai mult?!
– Da. Nu ţi-am spus pînă acum. Dar mă tot gîndesc la ceva ce ar fi bine şi pentru noi doi. Am putea să conducem noi doi o astfel de fabrică. De fapt o filială a Midas Holz, că nu vreau să ne despărţim de ei, să fim concurenţi sau ceva de genul acesta. Nu, să deschidem încă o fabrică, aşa ca şi cea de la Dărmăneşti. Poate la Cîrlibaba sau chiar în Maramureş, poate în Harghita. Undeva nu departe, dar unde e destul lemn. Şi poate şi esenţe diferite, ca să completăm oferta, să putem satisface cereri cît mai diverse. Şi fabrica asta ar fi a noastră, adică tu şi cu mine am conduce totul!
– Şi ai tăi?
– Păi tata ar rămîne aici, să se ocupe de fabrică şi de exploatările din zonă, mama mai departe cu afacerile din Suceava, cu mall-ul, cu ce mai vrea să facă ea acum. Că şi ea vrea să se extindă, mai ales după ce a venit şi soră-mea, care o ajută la mall. Vrea să intre tare pe piaţa de energie, cu energiile regenerabile. Vrea să construiască o microhidrocentrală, că se dau fonduri europene pentru asta şi apoi ai cîştiguri foarte mari şi din certificate verzi. Că e energie curată, chestii. Se descurcă ei. Important e că am fi noi doi împreună. Sigur, tata ar rămîne şef la firma mare, la Midas Holz, dar noi am fi la fabrica noastră, am colabora cu el, am planifica totul împreună, în familie, nu zic să ne despărţim aşa de ei. Cred că şi ei ar fi mîndri să vadă că facem ceva, că şi noi contribuim – amîndoi – la creşterea firmei. Sper că s-ar bucura. Iar noi am fi împreună, înţelegi, în altă parte…
Andrei tăcea. Înţelegea foarte bine ce voia ea să spună. Simţea că îi e foarte milă de ea, de disperarea ei. Ştia foarte bine ce vrea să spună Ema, de unde îi venise ideea asta cu deschiderea unei alte fabrici în altă parte. Adică să fie undeva departe de Suceava, unde toată lumea ştia cine e ea, din ce familie, şi că el e angajatul lor. Pe de altă parte îi era ciudă că ea nu vedea nici o altă soluţie, nici o altă variantă decît să facă mai departe ceea ce făcea şi acum, adică să producă tot mai mulţi bani – pentru firmă, pentru părinţii ei şi chiar şi pentru ea, dacă e pînă acolo – transformînd zilnic mii de arbori în cherestea, tot mai mulţi, tot mai multe mii… Simţea că vede negru în faţa ochilor, că vede mii de TIR-uri cu buşteni şi cu cherestea intrînd şi ieşind pe poarta fabricii, iar el e acolo, neputincios, ajutînd-o pe ea să facă să meargă mai departe monstrul acela care înghiţea păduri. Ajutînd-o pentru că nu putea să plece de lîngă ea, iar ea nu putea să plece de la fabrică.
– Ce părere ai? Ce zici de planul meu? îl întrebă ea, privindu-l cu căldură şi cu speranţă. Nu ţi-ar plăcea şi ţie?
Lui Andrei îi era greu să răspundă. Apoi se auzi spunînd, parcă fără să vrea:
– Nu. (mai mult…)

Omul – primul între egali

Animalele – indiferent că e vorba de fauna sălbatică, de cea domestică sau de animalele de companie – au dreptul la viață și la un tratament decent, respectuos și responsabil din partea oamenilor. Mediul de viață al animalelor trebuie respectat și protejat, iar habitatele neantropizate, în măsura în care ele mai există, trebuie ferite de antropizare, deoarece biodiversitatea este una din cele mai importante bogății ale planetei.

Copil si ursulet

Nu am fost creați ca să stăpînim iresponsabil peste această lume, ci ca să o îngrijim și să o perpetuăm și pentru generațiile următoare. Nu am fost creați ca să distrugem natura, ci să o respectăm și să o îngrijim. Omul fără natură, fără plante și animale, nu poate exista. Toate ființele vii sînt frații și surorile noastre întru Creație. Noi sîntem dotați cu discernămînt și rațiune, iar asta nu ne conferă mai multe drepturi față de necuvîntătoare, ci ne aduce mai multe responsabilități.

Toate făpturile au fost dotate cu înțelepciunea instinctivă de a nu-și distruge habitatul. Doar omul a pierdut această înțelepciune, cu cît a avansat mai mult tehnologia și cu cît ne-am îndepărtat mai mult de natură. E timpul să ne reconsiderăm poziția în lume, să devenim conștienți că depindem de tot ce ne înconjoară, să învățăm de la lumea vie și să ne manifestăm recunoștința față de ea pentru tot ce ne-a oferit printr-o atitudine de respect și iubire frățească și pentru semenii noștri cu blană, pene, chitină sau solzi.

Acum peste 150 de ani, căpetenia indiană Seatle spunea: „De ar dispărea toate animalele, va muri omul în marea singurătate a spiritului. Ceea ce se întâmplă mereu animalelor, se va întâmpla curând şi oamenilor. Toate lucrurile au o legătură între ele. Ceea ce loveşte Pământul, loveşte în fiii Pământului. Nici omul alb nu se poate sustrage de la soarta comună tuturor.”

De aceea sînt alături de iubitorii de animale și le susțin acțiunile și revendicările. Vocea iubitorilor de animale trebuie auzită și respectată. Fauna sălbatică trebuie protejată, animalele domestice trebuie să beneficieze de condiții decente de viață, iar animalele de companie trebuie respectate conform legii.  Orice act de cruzime față de animale este ilegal, imoral și degradant pentru oameni.

Atitudinea noastră față de animale reflectă în mod direct măsura gradului nostru de civilizație și de umanitate. Așa cum spunea Albert Schweitzer (filosof, muzician, teolog, medic, laureat al Premiului Nobel pentru Pace), „simpatia omului pentru toate ființele este cea care face în primul rând din el cu adevărat un om”.

Profeții despre viitor: Discursul marelui șef de trib Seattle

„Marele Şef din Washington ne trimite vorbă că dorește să ne cumpere pămîntul. Marele Şef ne trimite de asemenea vorbe de prietenie şi bune intenţii. Considerăm aceasta o dovadă de politețe din partea sa, pentru că ştim că nu are mare nevoie de prietenia noastră în schimb. Dar vom lua în considerare oferta sa. Pentru că ştim că dacă n-o facem, omul alb va veni cu arme şi ne va lua pămîntul oricum.
chief_seattle_zw1
Cum poţi cumpăra sau vinde cerul, căldura pămîntului? Această idee este ciudată pentru noi. Din moment ce nu deţii prospeţimea aerului sau a apei, cum le poţi cumpăra? (mai mult…)

Ce (nu) aştept de la politicieni

Am fost întrebat ce aştept de la cei care vor fi aleşi peste cîteva săptămîni.

Din păcate nu am nici o aşteptare şi nici o speranţă de la clasa politică. Nu mă aştept să descopere formula asfaltului care se foloseşte în Europa de dincolo de Artand, nu mă aştept să am apă caldă şi nu rece la duş, deşi plătesc apă caldă nesubvenţionată. Nu aştept, nu sper şi nu cred nimic.

Dacă ar fi totuşi să îmi doresc ceva de la politicieni, mi-aş dori (mai mult…)

Barbarii care ne conduc

În ultimii 60 de ani, Pământul a pierdut peste jumătate din suprafaţa acoperită de arbori. Jumătate din arborii planetei au fost tăiaţi de dragul banilor, în numele progresului. De tăiat s-a tăiat mai mult acolo unde flămânzii de bani au găsit legi strâmbe şi conducători corupţi, gata să sprijine „progresul” pentru un comision oarecare.

România e din păcate o astfel de ţară unde drujba şi buldozerul fac legea, pentru că moravurile politice sunt cum sunt, iar civismul e sub nivelul mării. În România se lucrează mult şi prost. Culmea cinismului e că natura e distrusă uneori tocmai pentru a se prădui banii fondului de mediu. În loc ca din banii alocaţi mediului să se facă împăduriri şi renaturări, singurele durabile şi eficiente în combaterea poluării, la noi ei sunt jefuiţi prin „lucrări”.

Lucrări inutile şi hidoase de amenajări de râuri sau reamenajări de parcuri, adică mult beton (dale etc.) şi tot mai puţini arbori. Plus obişnuitele lucrări la drumuri, parcări şi altele de acest fel, unele necesare, altele nu, dar majoritatea executate cu un dispreţ grobian faţă de natură, de viaţă, de sănătatea oamenilor.

Dacă s-ar dori, multe lucrări s-ar putea face şi cruţându-se arborii dătători de sănătate, dar pitecantropul modern se gândeşte doar la banul care îi intră în buzunar fără să muncească. Cum să faci parcări păstrând şi arborii, dacă în fiecare roabă de asfalt e un comision pe care nu vrei să îl ratezi?

Unii dau aurul ţării pe un comision oficial de nimic (probabil cel neoficial e suficient de mare), aducând otrăvuri ce vor distruge durabil regiunea afectată, alţii deschid hidrocentrale rudimentare pe cât mai multe râuri, ucigându-le, alţii fac fabrici de curent pe lemn, că încă mai sunt nişte păduri ce pot fi furate sau vândute pe mărunţiş, în fine, alţii taie în oraşe mii de arbori care ne dau sănătate, ca să avem cât mai multe pieţe pietonale sau promenade de-a lungul unui râu, de parcă în asta constă calitatea vieţii, nu mai degrabă într-un aer respirabil.

Vechii barbari trăiau în natură, în păduri, de unde atacau uneori oraşele şi omorau şi oameni nevinovaţi. Noii barbari trăiesc în oraşe şi distrug, orbiţi de lăcomie, în numele progresului şi civilizaţiei, tot ceea ce ţine de natură, păduri, arbori, râuri, ucigând treptat, dar sigur, toţi nevinovaţii Terrei: plante, animale, oameni.

Specialiştii în dezastre de la primărie

Actualei administraţii orădene îi lipsesc mulţi specialişti, dar nu şi cei în comunicare. Putem spune chiar că actuala echipă de la primărie îi dă clasă celei anterioare la capitolul comunicare. O tehnică eficientă folosită constant e repetarea la nesfârşit a unor mesaje pozitive: anunţarea ideii unui proiect, apoi iminenta lui demarare, începutul lucrărilor, a 586-a lovitură de cazma, al 723-lea cancioc de mortar, vizita de constatare a bunului mers al lucrărilor, conferinţa de presă pe şantier la reluarea lucrărilor după dezgheţ, apropiata finalizare a lucrărilor, inaugurarea parţială a obiectivului, tăierea definitivă de panglică, detalierea retuşărilor efectuate, sinteza anuală, cea de doi ani etc.

În domeniul spaţiilor verzi, tehnica aceasta a atins paroxismul: aflăm tot timpul de noi planuri de parcuri, de împăduriri pe sute de hectare (pe care unii le văd realizate cu asistaţii sociali, care, majoritatea, pot ţine mâna doar orizontal, cu palma în sus), de plantări de jdemii de puieţi cu voluntari. Dacă nu ieşi pe stradă, ai impresia că trăim într-un mare parc şi că edilii ar mai trebui să-şi întoarcă faţa şi spre alte probleme, nu doar spre spaţiile verzi, care conform raportărilor depăşesc de câteva ori suprafaţa oraşului.

Dincolo de minunata lume a propagandei se află o realitate cât se poate de tristă: se plantează anual mii de puieţi, dar de prins se prind foarte puţini, pentru că lumea nu îşi murdăreşte pantofii ca să planteze cum trebuie, iar de udat îi udă ploaia, dacă plouă. Se plantează şi cu firme de specialitate sute de puieţi, dar din ei o bună parte sunt arbuşti ornamentali băgaţi la grămadă în statistică. Despre sutele, poate miile de arbori maturi care se taie anual în oraş nu se vorbeşte însă în comunicatele oficiale. (mai mult…)

Politicieni şi politicianisme

Zilele trecute, domnul Radu Ţîrle, preşedintele Consiliul Judeţean Bihor, şi-a manifestat îngrijorarea că defrişările de pe Valea Aleului, unde a adus nişte investitori americani pentru a face un sat de vacanţă, pun în pericol investiţia de 7 milioane de dolari pe care aceştia vor să o facă în zonă.

Donald Lothrop, reprezentantul investitorilor americani, l-a anunţat pe domnul Ţîrle că „avem o problemă urgentă care ameninţă investiţiile noastre în Pietroasa. Tăietori ilegali de lemne doboară pădurea de pe valea rîului nostru. Poza ataşată a fost făcută pe 14 aprilie. Defrişările sînt atît de intense încît rîul e acoperit cu lemne. Aceasta este o încălcare flagrantă a Legii Silvice 46/2008.

Ieri dimineaţă (14 aprilie – n.r. Jurnal Bihorean), l-am întîlnit pe Cireap Pădurean, pădurar-şef pentru Pietroasa. A admis că tăierile sunt ilegale, dar a REFUZAT să le oprească. Aseară (14 aprilie – n.r.) am mers la Consiliul Local Pietroasa şi le-am cerut să stopeze imediat tăierile din pădurea comunei. Comunitatea aproape că nu primeşte niciun ban pentru pădurea ei, deşi s-a furat lemn în valoare de circa 200.000 de dolari. Acesta este motivul pentru care comuna nu îşi permite servicii medicale şi de educaţie, fiindcă îi sînt furate bunurile. Mi-aţi spus să sun poliţia cînd se întîmplă. Dar aceasta nu a funcţionat ieri. Aş dori să trimiteţi poliţia pe văile Sebişel şi Aleu ca să stopeze toate tăierile. (mai mult…)

Ceasul lumii

Dacă daţi un click aici puteţi vedea un ceas care arată cum stăm în acest moment. Cîţi oameni se nasc, cîţi mor, cîte maşini sînt produse, cîte biciclete, de ce boli suferim sau cîtă băutură carbogazoasă bem. Mai vedem că se taie aproape de trei ori mai multă pădure decît se replantează (nu se spune şi în cît timp ajunge la maturitate cea replantată, la asta ne putem gîndi fiecare). Merită un moment de meditaţie:

http://www.poodwaddle.com/clocks/worldclock/

Ecologie şi Religie

Academia Civică Bihor a organizat împreună cu Clubul Kiwanis Oradea şi Zona Metropolitană Oradea un simpozion naţional despre ecologie şi religie care s-a desfăşurat în 11 şi 12 martie la Hotelul Continental Forum şi la Centrul Don Orione din Oradea. Simpozionul a fost moderat de Orlando Balaş (Academia Civică Bihor), Eugenia Mitraşcă (Clubul Kiwanis) şi Adrian Foghiş (Zona Metropolitană Oradea).

Orlando Balaş, Anna Marossy, Adrian Foghiş

Simpozionul a reunit reprezentanţi ai societăţii civile şi ai diferitelor religii şi confesiuni din România, animaţi de grija faţă de starea de suferinţă a naturii, a Creaţiei, în urma agresiunii la care este supusă de către stilul de viaţă modern, orientat preponderent spre consum material, în contradicţie cu preceptele fundamentale ale tuturor religiilor. (mai mult…)

Oraşul fără plopi sau inconştienţa criminală

Oraşul acesta pare blestemat. Majoritatea proiectelor de amenajare a teritoriului se împiedică de nişte arbori. Dar ele merg mai departe – cu drujba şi cu buldozerul.
De ceva vreme a pornit cruciada împotriva plopilor, care, spune multă lume fără să se informeze, ar fi periculoşi. Faptul că puful lor ar provoca alergii e doar o legendă. Sigur, pe unii îi deranjează să îşi cureţe maşina de acest puf, însă deranjant e şi praful care se depune în straturi groase.
Cei mai mulţi se tem de victimele pe care le-ar putea face copacii prăbuşiţi peste oameni sau maşini. E adevărat, în cazul plopilor, arbori cu lemn de esenţă moale, se întâmplă mai des să se rupă o creangă şi să cadă peste maşini, provocând daune materiale. Dar în Europa acesta nu e un motiv ca municipalităţile să taie plopii sau să plătească despăgubiri celor afectaţi de ruperea unei crengi, deoarece ar fi de neimaginat ca arborii să fie tăiaţi „preventiv”, când sunt alte cauze care provoacă mult mai frecvent accidente mult mai grave: vorbitul la telefon în timpul conducerii maşinii, alcoolul, sau, la noi, drumurile proaste. (În unele ţări europene, protecţia mediului e trecută în Constituţie ca o datorie a statului în baza responsabilităţii faţă de generaţiile viitoare, prin urmare nu se taie pomi preventiv, doar pentru că ar putea cădea o creangă pe o maşină.)
Recent, un domn numit politic la conducerea apelor locale – Pasztor Sandor – îşi dădea cu părerea că plopii de pe malul Crişului ar trebui tăiaţi pentru a se amenaja un taluz înierbat. Acum şi nu mai târziu, pentru că „acum avem banii” şi poate peste câţiva ani nu vor mai fi bani pentru lucrări. Prioritatea sa nu e deci repararea malului stâng înainte şi după podul din centru, unde grinda de beton se poate prăbuşi oricând în apă şi odată cu ea pot cădea şi cei care pescuiesc acolo, ci înlocuirea plopilor cu gazon.
Zice respectivul „botanist amator” că plopii respectivi au deja 40 de ani şi ar trebui tăiaţi oricum în curând. Unde scrie asta? Plopii trăiesc şi 200 de ani. Susţinătorii tăierii acestor copaci argumentează că plopii orădeni ar fi hibrizi, varietate care într-adevăr e mai instabilă decât cele autohtone. Ce comisie de dendrologi, de botanişti a stabilit însă că toţi plopii din Oradea ar fi hibrizi? Şi chiar dacă ar fi, nu înseamnă că ei şi cad la orice bătaie de vânt, dovadă în acest sens fiind cei plantaţi de-a lungul şoselelor, care au tocmai rolul de protecţie împotriva intemperiilor. Arborii nu se prăbuşesc de la sine, ci mai ales atunci când le sunt tăiate rădăcinile în timpul unor lucrări de amenajare a teritoriului.
E uimitor cum pe cei care ne conduc îi îngrijorează posibilitatea teoretică a căderii unor arbori pe maşini, sau aceea că apele Crişului ar putea – o dată la o mie de ani, conform statisticilor! – să inunde un pic oraşul, de parcă nu o face orice ploaie mai zdravănă, dar nu sunt deranjaţi de calitatea execrabilă a lucrărilor la drumuri, care se ciuruiesc la câteva luni după „reabilitare” şi distrug aceleaşi maşini şi chiar provoacă accidente sau faptul că tot oraşul e plin de automobile parcate în intersecţii care reduc vizibilitatea şi produc anual accidente soldate cu moartea sau schilodirea unor oameni.
Îi rog pe cei ce citesc aceste rânduri să îşi amintească cum arăta zilele trecute zăpada căzută în Oradea. Era toată gri de la praful şi noxele din aerul pe care îl respirăm zi de zi. În Oradea se moare accidentat pe trecerea de pietoni, se moare din cauza bolilor provocate de poluare, nu din cauza copacilor prăbuşiţi. A tăia plopii sau alţi arbori de talie mare în acest oraş poluat e un act de inconştienţă criminală, care nu poate fi compensat de oricâte gazoane s-ar amenaja pe malul Crişului şi nici chiar de investiţii masive în sistemul medical.

P.S. Plopii respectivi nu se mai taie. Deocamdată.

Un arbore

Circulaţi, vă rog!

Un arbore matur, de exemplu un fag înalt de 20 de metri, are o suprafaţă totală a frunzelor de aproximativ 1.200 de metri pătraţi. Conform Societăţii Europene de Arboricultură, un astfel de arbore prelucrează într-o zi însorită 36.000 de metri cubi de aer, care conţin 18 kg de dioxid de carbon. El filtrează cea mai mare parte a substanţelor dăunătoare din aerul prelucrat şi produce zilnic 13 kg de oxigen, care acoperă necesarul a 10 oameni.

Dacă un arbore de dimensiunea aceasta este tăiat pentru a face loc unei străzi, unui chioşc sau unui loc de parcare, ar trebui plantaţi 2.000 de puieţi cu un volum al coroanei de un metru cub pentru a compensa pe termen scurt pierderile pentru sănătatea oamenilor. Iar pentru a compensa măcar pe termen lung tăierea unui singur copac matur, ar trebui plantaţi zeci de puieţi în aceeaşi zonă, pentru că doar puţine exemplare ajung la maturitate. (mai mult…)

România defrişată

Viitorul sună rău. În România se taie mult, se taie cu acte şi fără acte, cu rost şi fără rost. Motivaţia e simplă: banii. În varianta aparent nobilă: dezvoltarea economică. Dezvoltare care la noi numai durabilă nu e.

Mai mulţi silvicultori mi-au mărturisit că în pădure se taie mai mult ilegal, decât legal. „Cu un bon tăiem tot anul”, se laudă posesorii de drujbe. Cine să îi oprească, dacă toată lumea e „mulţumită”, dacă cei din sistem îşi primesc partea? (mai mult…)