Despre natură şi planeta România

Archive for martie, 2018

Teatrul fără tise sau livada fără vișini

Dat fiind că se avizează proiectul de reamenajare a Pieții Ferdinand din Oradea, am făcut următoarea solicitare, în termenul legal, către Agenția de Protecția Mediului Bihor.

Teatrul-Regina-Maria-Oradea-1024x550

Vă rog respectuos să solicitați modificarea proiectului de amenajare a Pieței Ferdinand din Oradea din următoarele considerente:

1) Mutarea exemplarelor de Taxus baccata este o întreprindere riscantă, neexistînd un precedent reușit în Oradea sau în țară în care arbori, respectiv arbuști de această vîrstă și dimensiune să fie relocați și să reziste dezrădăcinării și replantării. Din experiența mea profesională și din cele studiate sau aflate de la specialiști precum doamna biolog Anna Marossy, acele tise suportă cu greu chiar și o toaletare mai severă. Foarte probabil că s-ar usca majoritatea dacă ar fi transplantate. Cine răspunde pentru acest risc? Cine va plăti dacă aceste tise se vor usca?

2) Mutarea tuturor exemplarelor de tisă, sănătoase în acest moment, nu este necesară, argumentul că obturează fațada teatrului nefiind valabil decît în cazul celor trei exemplare situate chiar în proximitatea acestei instituții. Tisele din jurul statuii Reginei Maria nu împiedică nici vederea, nici fotografierea integrală, din față, a teatrului. Orădenii cu memorie vizuală pot constata că deja au fost tăiate mai multe tise atunci cînd s-a amplasat în Piața Ferdinand statuia reginei Maria.

Tise

Ar trebui arătat că teatrul nu poate fi fotografiat bine nici din lateral, datorită panourilor publicitare de prost gust existente pe trotuarele din imediata apropiere. Nu am constatat din păcate nicio preocupare în acest sens. În fotografiile realizate de turiști și localnici, frumoasa fațadă a teatrului, purtînd amprenta arhitecturii sfîrșitului de secol 19, este obturată de imaginea unor sucuri și ape „minunate”.

Argumentul că nu se vede teatrul de la Universitate sau de la Primărie din cauza tiselor nu este unul de natură serioasă pentru a fi luat în considerare și nu poate fi hotărîtor într-un aviz dat de Agenția de Protecția Mediului, care trebuie să asigure posibilitatea dezvoltării urbane în armonie cu spațiile verzi, respectiv cu fondul arboricol al orașului.

Vizibilitatea teatrului nu a fost un criteriu respectat de edili nici cînd au proiectat stația de tramvai exact pe axa perpediculară / Podul Ferdinand ce străbate centrul. Din cauza acestei stații de tramvai, frumosul nostru teatru nu poate fi văzut de orădenii sau turiștii aflați în Piața Unirii!

Dacă s-ar avea în vedere mereu acest criteriu, al vizibilității maxime a obiectivelor turistice din orice punct al orașului, ar trebui defrișat Parcul 1 Decembrie și ar trebui demolată catedrala ortodoxă din Centrul Civic pentru a se vedea, din Piața Unirii, Cetatea Oradiei, care este un monument cel puțin la fel de emblematic și de valoros ca teatrul.

3) În cazul în care se aprobă încercarea de transplantare a tiselor din fața teatrului, este necesară toaletarea lor atentă. Unele ramuri sînt uscate, altele sînt prea mari pentru a permite ancorarea și scoaterea din amplasament a tiselor fără o toaletare prealabilă. Această intervenție ar trebui făcută cu cîteva luni înainte de mutarea celor trei exemplare de Taxus baccata, pentru a permite plantelor să-și revină după șocul tăierii ramurilor. Este foarte puțin probabil ca ele să reziste în același timp atît la o intervenție la coroană, cît și la secționarea rădăcinilor și mutarea într-un alt amplasament. Acest lucru l-am constatat la fața locului împreună cu domnul profesor univ. dr. ing. Gheorghe Sarca, specialist în pomicultură cu o experiență de peste 35 de ani și membru în Comisia de avizare a tăierilor de pe lîngă Primăria Oradea. Menționez că nici doamna profesor dr. Ildiko Șmit, membră a acestei comisii, nici subsemnatul, nu am fost de acord cu mutarea tuturor tiselor, ci doar a celor trei din fața teatrului.

4) Nu trebuie uitat nici aportul sanogen al acestor exemplare de Taxus bacatta. Fără arbori și arbuști de talie mai mare, Piața Ferdinand ar fi un platou care s-ar încinge în timpul verii. Arborii și arbuștii au un rol important în absorbția noxelor, scăderea temperaturii în zilele caniculare și creșterea calității aerului.

Avînd în vedere aceste argumente, propun ca proiectul de amenajare să fie modificat astfel încît să fie relocate doar cele trei exemplare de Taxus baccata din imediata apropiere a teatrului, la cîteva luni după intervențiile la coroană care se impun. Poate fi avută în vedere și toaletarea de către specialiști a tiselor din jurul statuii Reginei Maria, de o manieră care să nu le pună în pericol viabilitatea.

Cu stimă,

Orlando Balaș, inginer peisagist, lect. univ. dr.

Membru în Comisia de avizare a tăierilor de pe lîngă Primăria Oradea

La această cerere / contestație, Agenția de Protecția Mediului Bihor mi-a dat un non-răspuns din care se înțelege că proiectul nu va fi modificat, deoarece … a fost realizat de experți care au stabilit cum se vor transplanta tisele.

RASPUNS BALAS-page-001

Reclame