Despre natură şi planeta România

Archive for ianuarie, 2018

O treime din arbori tăiați după 2009. Luați parcul înapoi!

Parcul Bălcescu din Oradea, cu o suprafaţă totală de 27.302 mp, avea în 2009 20.157 mp (74%) acoperiți cu elemente biologice (un așa zis gazon și foarte puțini arbori), iar restul era ocupat de alei şi construcţii cu destinaţie comercială şi de spectacol. Situația contravine prevederilor legii 24/2007, care statuează că într-un spațiu verde public (parc, grădină, scuar) doar 10% din suprafață poate să fie ocupată de elemente nevegetale!

20180120_170110

În parc erau în 2009 doar 265 de arbori izolaţi (mai puţin de 100 de arbori la hectar), 42 de arbuşti şi 111 mp de grupuri de arbuşti (gard viu). Speciile de arbori cele mai bine reprezentate sunt Acer negundo, A. platanoides, A. pseudoplatanus, Aesculus hippocastanum, Fraxinus sp., Quercus robur, Tilia sp., adică paltini de cîmp și munte, castani, frasini, stejari și tei.

Am numărat azi, 27 ianuarie 2018, arborii care mai există în parc. Au rămas doar 176 de arbori (majoritatea maturi), 40 de arbuști și cîteva tufe izolate de gard viu. S-au plantat recent 5 puieți de Platanus x acerifolia (platan), probabil de către primărie, pentru că sînt la fel cu cei plantați în ultimii doi ani pe domeniul public.

20180127_123350

S-au tăiat deci în ultimii ani 89 de arbori, adică fix o treime din cei existenți în 2009! S-au plantat doar 5 puieți care merită acest nume. Cu doar 176 de arbori pe toată suprafața sa, Parcul Bălcescu are în prezent o arborizare de numai 64 de arbori la hectar (un arbore la 156 mp!), fiind numit în mod impropriu spațiu verde. Este o arborizare mai slabă decît în orice loc viran din Oradea. (În jurul blocului în care locuiesc, pe nici 200 mp, avem 35 de arbori maturi, o mulțime de arbuști, peste 10 puieți de arbori plantați în ultimii ani, de care „ținem cu dinții”, nu permitem să fie tăiați și îi udăm în perioadele de secetă!)

Menționez că în 2009 spațiul verde imediat alăturat, Parcul Matei Basarab (din fața Liceului Sportiv), avea o arborizare de 175 de arbori la hectar, adică de trei ori mai mare decît cea a Parcului Bălcescu, lăsat în mod iresponsabil de Primăria Oradea în administrarea unui SRL care a încălcat grav prevederile contractului de concesiune! (Întrebare retorică: În fața Liceului Sportiv, care are program de dimineața pînă seara, cum de nu a fost pericol să cadă crengi și arbori pe copii, în timp de furtună? Sau în timpul fenomenelor meteorologice extreme toți copiii se refugiază în Parcul Bălcescu?!)

Dat fiind că aceste încălcări ale prevederilor contractuale (inclusiv interdicția de a vinde alcool în parc!) au fost deja făcute publice de către presă – care a citit contractul de concesiune, spre deosebire de angajații municipalității, care poate nu au avut chef sau curaj să-l citească și să-l aplice – Primăria Oradea poate anula unilateral contractul de concesiune în termen de 15 zile. Dacă vrea, dacă are curajul, dacă are interesul. Numărăm cu începere de luni, 29 ianuarie 2018?

Reclame

Să ne aducem aminte: Parcul Bălcescu

În anul 2012, în calitate de coordonator al echipei DE SPECIALIȘTI care a elaborat studiul de mediu din cadrul noului Plan Urbanistic General al orașului Oradea (PUG realizat de foarte serioasa firmă Planwerk din Cluj-Napoca) și de redactor al capitolului de spații verzi, scriam aceste lucruri despre Parcul Bălcescu:

„Parcul Bălcescu este situat între Calea Matei Basarab şi Strada Sucevei, făcând parte dintr-un coridor verde care cuprinde şi Grădina Zoologică şi Parcul Matei Basarab, în apropierea altor importante spaţii verzi, Parcul 1 Decembrie, Parcul 22 Decembrie, precum şi Cimitirul Rulikovsky şi fosta Pepinieră a RAPAS, acum închisă.

Acest parc are o suprafaţă totală de 27.302 mp, din care 20.157 mp (74%) elemente biologice, iar restul este ocupat de alei şi construcţii cu destinaţie comercială şi de spectacol. În parc sunt doar 265 de arbori izolaţi (mai puţin de 100 de arbori la hectar), 42 de arbuşti şi 111 mp de grupuri de arbuşti. Speciile de arbori cele mai bine reprezentate sunt Acer negundo, A. platanoides, A. pseudoplatanus, Aesculus hippocastanum, Fraxinus sp., Quercus robur, Tilia sp.

Slaba arborizare într-un mediu foarte poluat de la traficul auto din zonă face ca acest loc să nu fie unul potrivit pentru recreere şi pentru joaca copiilor. Se recomandă plantarea şi întreţinerea corespunzătoare a câtorva zeci de puieţi din specii autohtone, rezistente la poluare.

De asemenea, se impune refacerea unor mari suprafeţe de gazon care s-au distrus datorită neîngrijirii şi utilizării intensive atât de către oameni, cât şi de maşinile care intră în parc cu marfă pentru târgurile şi serbările care au loc aici. Acest parc este un exemplu clasic de degradare a unui parc a cărui destinaţie a fost deturnată de la cea originară, de recreere, la destinaţi comercială şi de spectacol.”

Balcescu 2012 1

Explicația pozelor: Parcul Bălcescu – activităţi economice extensive, maşini în parc, gazon distrus, arbori puţini.

Balcescu 2012 2

„În imediata apropiere a Parcului Bălcescu se află Parcul Matei Basarab, impropriu denumit parc, deoarece are doar 9.798 mp, din care elementele biologice ocupă 7.376 mp (75%). Scuarul Matei Basarab este destul de bine arborizat, având 171 de exemplare de arbori din speciile Acer pseudoplatanus, A. platanoides, A. negundo, A. campestre, Quercus sp. şi Tilia sp. Acest spaţiu verde este bine întreţinut.”

Numărarea arborilor s-a făcut pe baza Cadastrului Verde realizat în 2009 de o firmă de prestigiu din străinătate. Se vede că deja în 2009 Parcul Bălcescu era cel mai slab arborizat spațiu verde din oraș, cu mai puțin de jumătate din arborii pe care îi avea pe aceeași unitate de suprafață spațiul verde imediat învecinat. Oare acolo nu se prăbușeau arborii, oare acolo nu se uscau pe picioare? Se constata cu ochiul liber că RER, așa cum lucrează această firmă, întreținea mult mai bine spațiul verde decît firma care primise în concesiune veșnică Parcul Bălcescu. (mai mult…)

Salvați Parcul Bălcescu!

Acest apel se adresează Primăriei Municipiului Oradea.

Solicit Primăriei Oradea anularea contractului de concesionare pentru Parcul Bălcescu, în interes public. Primăria poate chiar expropria proprietăți private (clădiri, terenuri) în interes public, cu atît mai mult poate anula un contract de concesionare atunci cînd se constată că este încălcat interesul public. Parcul Bălcescu a fost dat în concesionare unei societăți comerciale administrate de o apropiată a fostului primar Filip, preluată cu mare bucurie de administrația PNL. Dar Oradea nu este proprietate de partid, ci o un oraș din Uniunea Europeană în care ar trebui să primeze interesul cetățenilor. Și drepturile lor, inclusiv la un mediu sănătos, care sînt stabilite de lege. În cazul de față avem de-a face cu o donație din secolul XIX a contelui Rhedey Laszlo către toți orădenii. Acesta a dăruit o frumoasă proprietate, un parc englezesc care se întindea pe multe hectare pe suprafața actualei grădini zoologice și a Parcului Bălcescu (fost Rhedey), pentru ca orădenii să se bucure de o grădină publică. Nu pentru ca niște membri sau sponsori de partid să facă niște bani din închirierea lui și să transforme parcul într-un tăpșan plin de noroaie, bănci rupte, dughene și mașini.
Contractul de concesionare a Parcului Bălcescu (care expiră anul acesta!!!) și ceea ce s-a întîmplat în urma concesionării încalcă legile în vigoare din România. Legea 24/2007 spune la articolul 18 că: (4) Schimbarea destinaţiei terenurilor înregistrate în registrul local al spaţiilor verzi se poate face numai pentru lucrări de utilitate publică, stabilite în baza documentaţiilor de urbanism, aprobate conform legislaţiei în vigoare.
(5) Este interzisă schimbarea destinaţiei, reducerea suprafeţelor ori strămutarea spaţiilor verzi definite de prezenta lege.
Aceeași lege interzice toaletările, care sînt doar niște tăieri în două etape. (Art 12, 5)
Ceea ce s-a făcut în Parcul Bălcescu, retezarea coroanei mai multor arbori sănătoși, este ca și cum te-ai duce la frizer să te tundă și el ți-ar tăia gîtul.
20180120_165459
Halul în care a ajuns parcul este inacceptabil pentru unoraș cu așa pretenții ca Oradea. La doi pași de centrul cu care primăria se tot laudă este un fost parc care arată ca un saivan de oi.
20180120_170056

(mai mult…)

Tradițional românesc: parcul fără arbori

Din frumosul parc peisagist (englezesc) donat orădenilor întru odihnă și spre sănătate de către contele Rhedey Laszlo în secolul al 19-lea nu a mai rămas decît un tăpșan fără arbori, o parcare de rulote cu niște dughene și noroaie. Ieri și astăzi (20 ianuarie 2018) au avut loc o parte din lucrările de defrișare care se fac aproape în fiecare an, pentru a face loc altor dughene, altor tarabe, altor mașini de marfă. Lucrările vor continua săptămîna viitoare. Se pare că avizul – dat în mod obligatoriu de primărie – a beneficiat de consultanța șefului direcției silvice. Întrebarea mea este: ce treabă are direcția silvică cu arborii din oraș? Doar primăria are spre consultare o comisie de avizare a tăierilor, formată și din specialiști (din care fac și eu parte, ca inginer peisagist), pe care nimeni nu i-a întrebat!

20180120_170349

Domnul viceprimar Florin Birta a declarat presei că tăierile au fost aprobate de primărie în urma cererilor venite de la cetățeni și de la fosta patroană a firmei Murray Press, în baza avizelor date de Direcția Silvică și Agenția de Protecția Mediului. Totul pare a fi în ordine, dar nu e, pentru că primăria și-a ignorat, sau călcat cu bună știință și cu durere în spate jos regulamentul de spații verzi pe care și l-a redactat și și l-a aprobat în Consiliul Local sub forma unei Hotărîri de Consiliu Local cu valoare de lege.

Regulamentul poate fi găsit aici:

http://www.oradea.ro/fisiere/userfiles/dezbateri_publice/regulament%20spatii%20verzi.doc

În regulament este stabilit – cu valoare de lege – că

Eliberarea autorizaţiei de toaletare sau tăiere de arbori se face în termen de 5 zile după şedinţa în care a fost analizată cererea de către o Comisie locală de avizare a tăierilor şi toaletărilor de arbori. (art. 10) (mai mult…)