Despre natură şi planeta România

Planeta România

La o privire din afară, România e o ţară derutantă, locuită parcă de două popoare. O parte din români vor să trăiască normal, ca în Europa, iar cealaltă parte, ale cărei interese adesea ilegitime ar fi afectate de normalitate, ne procopsesc cu o corupţie ca la maica Rusia acasă.

De aceea şi cuvintele au înţelesuri diferite în „europeană” sau în româna actuală. Dacă în europeană drepturile omului sunt drepturi pe care le ai prin naştere, în română înseamnă că trebuie „să dai dreptul” ca să obţii ceea ce ţi se cuvine în mod normal.

Dacă în Europa instituţiile statului funcţionează după reguli bine stabilite pentru a servi cetăţeanul, în România ai de multe ori impresia că administraţia e un fel de bordel suprarealist în care cetăţeanul, care plăteşte taxe şi impozite, deci şi salariile funcţionarilor, e supus la tot felul de perversiuni până cedează şi mai plăteşte încă o dată – dând şpagă.

Desigur, sunt şi idealişti care mai cred că trebuie să respectăm legea, iar dacă legea e strâmbă, să o îndreptăm, nu să o fentăm. Idealişti care se luptă să-şi obţină drepturile şi fără şpaga strămoşească, chiar care sunt siliţi să risipească mult timp şi energie pentru a obţine o autorizaţie sau un alt act la care au dreptul.

Dacă ştii drumul şpăgii, e mai uşor să primeşti ceea ce nu ţi se cuvine decât ceea ce e al tău. E mai uşor să construieşti blocuri turn lângă catedrale, supermarketuri în parcuri şi hoteluri în albia unui râu decât să-ţi repari gardul cu acte în regulă.

Când sistemul prezintă simptome de corupţie gravă, un politician european realist ia măsuri pentru eliminarea cangrenei înainte ca ea să se extindă la tot corpul statului. Politicianul român „realist” ştie că asta implică nişte costuri, şterge delicat puroiul de la suprafaţă, cât să nu provoace un deranj prea mare, şi pune un pic de fard, să nu se vadă totuşi aşa de urât.

Politicianul român e „idealist” înainte de alegeri şi „realist” după ce ajunge în fruntea bucatelor. Adică îşi vede de interes sau în cel mai bun caz de treabă, fără să deranjeze angajatele sau matroanele bordelului de care vorbeam mai sus. Eventual schimbă cearşafurile şi zugrăveşte stabilimentul o dată la patru ani, ca să fie mai customer friendly.

Astfel, dacă în europeană a fi realist înseamnă să acţionezi pe baza unei percepţii corecte a realităţii, în româna de baltă înseamnă să capitulezi în faţa sistemului, dacă nu din complicitate interesată, atunci din nepăsare sau neputinţă.

Comments on: "Planeta România" (1)

  1. daisycutter said:

    Foarte subtil….si totusi foarte la…persoana! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: